- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.09.2015, 13:17)
- Ştefan Pană
ANALIZĂ: Iohannis, discurs despre educaţie, justiţie, migraţie, dar nu şi despre votul prin corespondenţă
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, al treilea său discurs în faţa Parlamentului, abordând teme precum legislaţia, educaţia, justiţia, migraţia, dar şi politica externă a României, fără a se referi însă la votul prin corespondenţă, o temă nelipsită din majoritatea discursurilor sale.
Urmărește
927 afișări
ANALIZĂ: Iohannis, discurs despre educaţie, justiţie, migraţie, dar nu şi despre votul prin corespondenţă (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Klaus Iohannis le-a vorbit senatorilor şi deputaţilor aproximativ 20 de minute, timp în care subiectul principal a fost recredibilizarea Parlamentului şi transformarea lui într-o instituţie puternică. În acest sens, preşedintele le-a cerut aleşilor mai multă coerenţă şi predictibilitate în actul legislativ, având în vedere legile privind domenii cheie care sunt modificate mult prea des, însă a criticat şi Guvernul, pentru numărul mare de ordonanţe simple şi de urgenţă emise în prima jumătate a anului 2015.
"Îmi doresc un Parlament puternic şi care să se bucure de încrederea cetăţenilor. Nu pot concepe o Românie puternică fără ca instituţia sa cea mai larg reprezentativă să fie pe măsură. Cred că sunt două aspecte esenţiale care ar trebui să definească astăzi un Parlament puternic: o legislaţie de calitate şi raporturi funcţionale cu celelalte puteri din stat, toate acestea, desigur, în beneficiul cetăţeanului", le-a transmis preşedintele senatorilor şi deputaţilor.
O altă temă importantă abordată de preşedinte a fost cea privind relaţia Parlamentului cu justiţia. "Respectul faţă de lege nu poate fi disociat de relaţia cu justiţia. De fiecare dată când am considerat că s-au produs derapaje în această privinţă v-am comunicat, nu pentru că doresc să intervin în activitatea Parlamentului, ci tocmai pentru că modul în care această instituţie răspunde la cererile justiţiei îi poate afecta credibilitatea", a spus Iohannis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Preşedintele a reluat şi tema reformei din sistemul de învăţământ, după apelul lansat zilele trecute privind o largă dezbatere pe Educaţie. "Toate schimbările, aşa cum au fost făcute, nu au rezolvat problemele de fond, ci, dimpotrivă, nu o dată, au creat noi probleme. Dacă vrem cu adevărat o educaţie de calitate, care încurajează performanţa şi respectă valoarea, va trebui să procedăm altfel decât în trecut şi să lucrăm împreună", a spus Iohannis, în discursul susţinut în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.
Preşedintele a vorbit şi despre tema migraţiei, dând asigurări că va comunica cu Parlamentul după şedinţa CSAT care va avea loc joi. Iohannis şi-a încheiat discursul reamintind importanţa anului 2019, atunci când România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
"Acestea sunt temele majore pe care le avem pe agendă. Avem provocări mari, dar şi oportunităţi mari. Şi mai ales, nu avem timp de pierdut. Nu avem timp de pierdut cu discuţii sterile sau de dragul imaginii. Avem o responsabilitate, iar cei care vor veni după noi ne vor judeca şi evalua după deciziile pe care le luăm astăzi", a spus, în încheiere, Iohannis.
Preşedintele nu le-a vorbit aleşilor şi despre proiectul legii votului prin corespondenţă, o temă care nu a lipsit din majoritatea discursurilor sale din ultimele luni. Recent, preşedintele Iohannis şi-a exprimat din nou speranţa că Parlamentul va vota acest proiect până la finalul sesiunii parlamentare, astfel încât să poată fi aplicat la alegerile din 2016. Iohannis se declara mulţumit de progresele partidelor în această direcţie.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe