Prima pagină » Politic » Băsescu cere întrunire a Guvernului în care să se emită OUG pentru prelungirea votării

Băsescu cere întrunire a Guvernului în care să se emită OUG pentru prelungirea votării

Preşedintele Traian Băsescu solicită Guvernului o întrunire de îndată în care să emită o ordonanţă de urgenţă care să prelungească programul de votare până la ora 24.00.
Băsescu cere întrunire a Guvernului în care să se emită OUG pentru prelungirea votării

Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, ”preşedintele Traian Băsescu a observat posibile dificultăţi în a asigura dreptul de a vota tuturor românilor din diasporă”.

”În aceste condiţii, solicită Guvernului României o întrunire de îndată în care să emită o ordonanţă de urgenţă care să prelungească programul de votare până la ora 24.00”, se arată în comunicatul de presă.

”Intervenţia preşedintelui Traian Băsescu vine ca urmare a mesajelor şi semnalelor primite din străinătate, potrivit cărora mulţi cetăţeni români care stau de câteva ore la coadă estimează că nu vor putea vota”, se menţionează în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.