ANALIZĂ: Primele europarlamentare după Tratatul de la Lisabona. Viitorul PE va avea mai multe puteri

Alegătorii europeni vor avea şansa, în mai, să influenţeze viitoarea orientare politică a Uniunii Europene atunci când îi vor vota pe cei 751 de deputaţi în Parlamentul European, care le vor reprezenta interesele în următorii cinci ani.

Fiecare stat membru are propriile legi electorale şi fiecare decide data la care cetăţenii săi se vor prezenta la vot, în timpul perioadei de patru zile dedicate alegerilor: 22 - 25 mai. Românii se vor prezenta la urne la 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanţi în Parlamentul European, cu unul mai puţin faţă de legislatura 2009-2014. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anunţate în seara zilei de duminică, 25 mai.

În Olanda şi Marea Britanie, europarlamentarele vor avea loc la 22 mai, în Irlanda la 23 mai, iar în Letonia, Malta şi Slovacia, la 24 mai. Cehia este singurul stat unde scrutinul se va întinde pe două zile: 23 şi 24, în timp ce în restul ţărilor vor avea loc duminică, 25 mai.

De la aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, în iulie 2013, Parlamentul European numără 766 de eurodeputaţi. În viitorul PE, numărul europarlamentarilor va fi redus la 751. Aceştia vor reprezenta peste 500 de milioane de cetăţeni din 28 de state membre. Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului "proporţionalităţii degresive", adică statele cu o populaţie mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar ţărilor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporţional.

Cele mai multe mandate în PE le va avea Germania, 96, urmată de Franţa, cu 74, Italia şi Marea Britanie, cu câte 73, Spania, cu 54, Polonia, cu 51, şi România, cu 32. Cei mai puţini europarlamentari vor avea Cipru, Estonia, Luxemburg şi Malta, câte 6, Slovenia şi Letonia - câte 8, Croaţia, Irlanda şi Lituania - câte 11.

Chiar dacă sondajele naţionale şi eurobarometrele estimează o participare scăzută, alegerile de luna viitoare sunt cele mai importante de până acum, deoarece vor fi primele desfăşurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit o serie de competenţe noi Parlamentului European.

Tratatul de la Lisabona acordă Parlamentului European competenţe sporite la nivel legislativ, acesta având putere de decizie în aproape toate dosarele legislative. Procedura de codecizie a Parlamentului şi Consiliului a fost extinsă cu peste 40 de domenii, incluzând agricultura, imigrarea legală şi fondurile structurale. Totodată, PE are ultimul cuvânt asupra bugetului comunitar.

Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform asupra acordurilor internaţionale negociate de Uniune, în domenii precum comerţul internaţional.

Tratatul de la Lisabona oferă Parlamentului şi un rol consolidat în procedura de revizuire a tratatului.

O altă noutate majoră introdusă de Tratat este că, pentru prima dată, nominalizarea de către statele membre a preşedintelui Comisiei Europene care îi va succeda în funcţie lui José Manuel Barroso, în toamna anului 2014, va trebui să ţină seama de rezultatul alegerilor europene. Candidatul la această funcţie va trebui aprobat de noul Parlament, ceea ce înseamnă că alegătorii vor avea un cuvânt mai important de spus în privinţa celui care va conduce viitoarea Comisie. De asemenea, Legislativul trebuie să consimtă la numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate, care va deţine totodată şi funcţia de vicepreşedinte al CE.

Din cele 13 partide politice europene, cinci au nominalizat un candidat care să îi succeadă lui José Manuel Barroso. PPE l-a nominalizat pe Jean-Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului şi fost preşedinte al Eurogrup, candidatul PSE este Martin Schulz, actualul preşedinte al Parlamentului European, ALDE a optat pentru Guy Verhofstadt, fost premier belgian şi actual lider al grupului liberal din PE, Verzii au nominalizat un duo alcătuit din deputaţii europeni José Bové (Franţa) şi Ska Keller (Germania), în timp ce Stânga Europeană l-a nominalizat pe Alexis Tsipras, liderul partidului Syriza din Grecia.

Alegerile pentru Parlamentul European sunt organizate, în mare parte, în conformitate cu tradiţiile şi legislaţiile naţionale. Există şi norme comune ale UE care prevăd că alegerile trebuie să se desfăşoare prin vot universal direct, în mod liber şi confidenţial. Potrivit acestor norme, eurodeputaţii trebuie să fie aleşi în statele membre pe baza unei reprezentări proporţionale. Cu toate acestea, fiecare stat membru decide dacă foloseşte un sistem de liste deschise sau închise.

În cazul în care votarea se bazează pe un sistem de liste deschise, alegătorii îşi pot exprima preferinţa pentru unul sau mai mulţi candidaţi de pe listă. Acest lucru se întâmplă în Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Suedia. În cazul în care votarea se realizează pe baza unui sistem de liste închise, partidele politice stabilesc ordinea candidaţilor, iar alegătorii pot vota doar un partid. Acest lucru se întâmplă în Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Portugalia, România, Spania şi Marea Britanie, cu excepţia Irlandei de Nord unde se foloseşte sistemul de vot unic transferabil. Şi în Irlanda şi Malta a fost introdus acest sistem, prin care votanţii aleg lista unui partid, după care stabilesc ordinea candidaţilor din lista respectivă.

Fiecare stat membru îşi poate stabili circumscripţiile electorale pentru alegerile pentru Parlamentul European sau îşi poate împărţi teritoriul electoral în mod diferit. Majoritatea statelor membre au preferat să considere întreaga ţară o circumscripţie electorală unică. Belgia, Franţa, Irlanda şi Marea Britanie au mai multe circumscripţii sau zone electorale. În Germania, Italia şi Polonia, voturile sunt, de asemenea, exprimate în circumscripţii electorale separate, dar rezultatele alegerilor sunt stabilite la nivel naţional.

Votul este obligatoriu în Belgia, Cipru, Grecia şi Luxemburg.

Între statele membre există diferenţe şi cu privire la vârsta minimă pentru a participa la vot şi vârsta minimă pentru a fi ales. În mai multe state membre, se poate vota şi candida la vârsta de 18 ani (Danemarca, Finlanda, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia, Slovenia şi Suedia). În Austria vârsta minimă de vot este de 16 ani, iar cea pentru a candida este de 18 ani, în timp ce în Italia, Grecia şi Cipru vârstele minime sunt de 18, respectiv, 25 de ani. În România, vârsta minimă de vot este de 18 ani, iar cea a candidaţilor este de 23 de ani.

În unele ţări, precum Franţa şi Marea Britanie, este necesară înregistrarea prealabilă pe o listă de alegători.

Cetăţenii UE care locuiesc într-o altă ţară decât ţara lor de origine au dreptul să voteze şi să candideze la alegerile europene din ţara lor de reşedinţă, dar în acest caz legislaţia electorală naţională poate stabili anumite proceduri specifice. De regulă, cetăţenii au, de asemenea, dreptul de a vota în ţara lor de origine (de exemplu, prin poştă sau la ambasadă), dar acest lucru depinde şi de legislaţia electorală naţională. Cetăţenii din Commonwealth, de exemplu canadienii şi australienii, ale căror nume figurează pe listele de alegători din Regatul Unit au, de asemenea, drept de vot.

În conformitate cu regulamentele UE, există mai multe funcţii incompatibile cu funcţia de eurodeputat. Un membru al Parlamentului European nu poate fi membru al unui guvern naţional sau al unui parlament naţional, nici funcţionar în exerciţiu al instituţiilor europene. Unele ţări stabilesc incompatibilităţi suplimentare.

Jumătate din statele membre au prag electoral. România se numără printre ţările cu pragul electoral maxim permis de UE, 5%.