Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că a pregătit, pentru o primă lectură, un proiect de ordonanţă prin care investiţiile în sistemele de energie şi cu gaze medicale să poată fi decontate din fonduri europene.
„Aşa cum am discutat anterior şi cu domnul ministru al Fondurilor Europene Marcel Boloş, am pregătit, pentru o primă lectură, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care investiţiile care vor fi necesare în upgradarea sistemelor cu energie şi cu gaze medicale să poată să fie decontate pe fonduri europene, pe aceeaşi schemă pe care am folosit-o pentru decontarea tabletelor achiziţionate pentru copii sau a echipamentelor electronice sau chiar pentru aparatura medicală”, a spus Raluca Turcan.
În acest fel, unităţile sanitare care sunt în subordinea autorităţilor publice locale sau centrale pot să avanseze cheltuieli, care, ulterior, vor fi decontate pe fonduri europene, potrivit vicepremierului.