Analiză: România a aderat la NATO şi UE în conjunctura războiului Occidentului cu terorismul. Ar putea adera la Spaţiul Schengen în conjunctura războiului dintre Occident şi Rusia

După 45 ani de comunism, România a câştigat cu greu încrederea Occidentului de a deveni parte a flancului estic din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Discuţiile despre aderare au început din 1991, dar România a devenit membru NATO în contextul războiului împotriva terorismului global 

La scurt timp după revoluţia anticomunistă, în iulie 1990, premierul Românie de atunci, Petre Roman,  s-a adresat în scris Secretarului General al NATO,  Manfred Worner, invitaţia de a vizita România. În scrisoare, propune şi acreditarea unui ambasador român la NATO.

În octombrie 1991, preşedintele României, Ion Iliescu, trimite secretarului general NATO un mesaj prin care afirmă disponibilitatea României de a coopera cu NATO, iar în februarie 1993, după vizitează Cartierul General al NATO, reafirmată dorinţa României de a se integra în structurile euro-atlantice. 

În timpul preşedinţiei lui Emil Constantinescu, Parlamentul României a adresat în iunie 1996 un apel parlamentelor statelor membre NATO prin care solicita sprijin pentru aderarea la NATO. 

În februarie 1997, Emil Constantinescu s-a dus la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu membrii Consiliului Nord-Atlantic şi cu secretarul general al NATO, Javier Solana. Cu acest prilej, subliniază voinţa fermă a României de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, scrie site-ul Ministerului Afacerilor Externe. 

Dar în cadrul summit-ului NATO de la Madrid de pe 8-9 iulie 1997, doar Republica Cehă, Ungaria şi Polonia primesc invitaţia de a se alătura Alianţei, în vreme ce România primeşte doar o nominalizare de stat candidat care a realizat progrese semnificative în îndeplinirea criteriilor de aderare.

Pe 11 iulie 1997, preşedintele american Bill Clinton a venit la Bucureşti într-o vizitiă, unde l-a întâlnit pe Emil Constantinescu şi a ţinut discursul prin care a transmis ”Păstraţi această direcţie. Viitorul este al vostru”. A fost lansat Parteneriatul Strategic România-SUA., care a devenit un reper esenţial în politica externă a României, dar şi un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne privind reformele pe plan administrativ, economic, militar şi politic. 

România trebuia să demonstreze că este de încredere şi loială valorilor nord-atlantice, iar în octombrie 1998, Parlamentul român aprobă cererea NATO ca avioanele Alianţei să poată utiliza spaţiul aerian al ţării noastre pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei, numai în situaţii excepţionale şi de urgenţă.

În februarie 1999, militari din România şi Statele Unite stabilesc un centru de monitorizare a traficului aerian şi închide trei aeroporturi în vestul ţării  până la sfârşitul operaţiunilor Alianţei împotriva Iugoslaviei.

Iar pe 18 aprilie 1999, NATO solicită României deschiderea spaţiului aerian pentru avioanele aliate ca să bombardeze ţintele militare inamice ale regimului condus de Slobodan Milošević în Iugoslavia. După ce Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) şi Guvernul  dau curs acestei solicitări, România a contribuit la Operaţiunea Forţele Aliate, desfăşurată în războiul din Kosovo dintre Armata de Eliberare din Kosovo şi Republica Federală Iugoslavia.  

Parlamentul român îi aprobă şi cererea preşedintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul prin România a contingentelor cehe şi poloneze din cadrul trupelor internaţionale de menţinere a păcii pentru Kosovo spre Iugoslavia. 

La 20 mai 2001, se deschide biroul FBI la Bucureşti pentru a creşte colaborarea bilaterală în combaterea traficului de droguri şi de persoane.

După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001,  Parlamentul votează cu o majoritate copleşitoare, participarea României, ca aliat de facto al NATO, la lupta împotriva terorismului global cu toate mijloacele, inclusiv cele militare.

România devine dispusă să asigure acces pentru NATO la spaţiul său aerian, aeroporturi, facilităţi terestre şi maritim, şi acordă un sprijin semnificativ coaliţiei internaţionale conduse de SUA împotriva terorismului, concretizat în susţinerea operaţiunilor din Afganistan şi Irak.

Pe 21 noiembrie 2002, la Summit-ul NATO de la Praga, România este invitată să înceapă convorbirile de aderare.

Două zile mai târziu, se desfăşoară vizita la Bucureşti a preşedintelui George W. Bush.

Preşedintele american , însoţit de şeful statului de la acel moment, Ion Iliescu, s-a dus în Piaţa Revoluţiei unde a fost aşteptat de mii de persoane care l-au ovaţionat. Un curcubeu a apărut pe cerul Capitalei, moment care l-a impresionat pe preşedintele american

Preşedintele SUA George W. Bush şi-a început discursul adresând României invitaţia de a adera la NATO. "Cu mândrie vă invităm să aderaţi la NATO, această măreaţă alianţă a libertăţii. (...) Urăm bun venit României în NATO". 

Pe 29 martie 2004, în cea de-a cincea şi cea mai mare extindere a Alianţei Nord Atlantice, România devine membru deplin, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. 

Dar România îndeplinea condiţiile de aderare? 

„Politica uşilor deschise” a NATO se bazează pe articolul 10 din tratatul său fondator. Orice decizie de a invita o ţară să se alăture Alianţei este luată de Consiliul Nord-Atlantic pe baza consensului dintre toţi Aliaţii.

Există şi un set de cerinţe minime pentru ca o ţară să obţină statutul de membru NATO. 

1. Trebuie să fie o tară democrată şi să împărtăşească valorile alianţei ca susţinerea diversităţii.
2. Să facă progrese spre  economia de piaţă. 
3. Forţele militare să fie sub control civil ferm. 
4. Să aibă relaţii bune cu vecinii şi să respecte suveranitatea altor ţări. 
5. Să colaboreze cu forţele NATO.

​   

România, în ciuda sărăciei şi corupţiei, îndeplinea toate cerinţele minime pentru a deveni stat membru NATO. 

1. A devenit o ţară democrată după revoluţia anticomunistă din 1989. În ciuda alegerilor din Duminica Orbului, România a demonstrat că poate fi o democraţie reală după alegerile din 1996, când ţărănistul Emil Constantinescu, care era deschis reformelor de liberalizare şi integrării în spaţiul euro-atlantic, l-a învins pe Ion Iliescu. 
2. A renunţat la economia planificată comunistă şi a făcut progrese remarcabile spre economia de piaţă, mai ales în timpul preşedinţiei lui Emil Constantinescu, când au apărut companii private româneşti, iar companiile multinaţionale de IT şi marile lanţuri comerciale au început să activeze pe teritoriul României.  Din moment ce a fost deschis primul restaurant McDonald's pe 16 iunie 1995 (cel mai mare lanţ american de fast-food din lume), se poate spune că România a tranzitat spre economia de piaţă. Tranziţia de la totalitarismul naţional-comunist  la democraţie şi capitalism a fost dificilă, România aflându-se în prag de colaps economic spre finalul aniilor 1980 şi începutul aniilor 1990. 
3. Statul român şi-a demonstrat mereu capacitatea de a avea un control ferm asupra forţelor militare. De altfel, în 2007, după aderarea la NATO, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu  a fost suspendată. 
4. România a avut relaţii bune cu statele învecinate,  ca Ungaria şi Bulgaria.  A fost dispusă să permită Insula Şerpilor să treacă în componenţa Ucrainei după destrămarea Uniunii Sovietice din 1991. La 2 iunie 1997, la Constanţa, România a semnat un tratat frontalier cu Ucraina, confirmând dispoziţiile tratatului româno-sovietic semnat în 1961. În 2003, la Cernăuţi, dispoziţiile au fost reconfirmate într-un nou tratat româno-ucrainean privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră. Deşi a izbucnit o dispută ce a dus la un litigiu în 2009, nu s-a ajuns la ostilităţi. Deşi România a permis aeronavelor NATO liberă trecere pe teritoriul acesteia pentru a bombarda Iugoslavia, nu s-a ajuns ulterior la ostilităţi cu Serbia de azi. 
5. România a colaborat cu forţele NATO, cum s-a întâmplat în 1999 când a răspuns solicitării NATO de a permite aeronavelor americane să traverseze spaţiul aerian românesc. România a colaborat cu SUA în combaterea terorismului global şi a participat activ la operaţiunile din Afganistan în lupta cu talibanii, respectiv în Irak pentru a consolida democraţia de acolo, aflată sub ameninţarea insurgenţilor şi luptelor sectariene

Aderarea la UE a accelerat datorită aderării la NATO

Odată ce România a aderat la NATO, urma ca Statele Unite să-i livreze echipament scump şi armament de ultimă generaţie, plus scutul anti-rachetă. 

Federaţia Rusă a devenit o ameninţare la adresa securităţii internaţionale din 1999, când premierul Vladimir Putin a folosit arme termobarice împotriva Ceceniei. Probabil că Pentagonul a observat de atunci care sunt intenţiile viitorului lider rus. 

Oficial, România şi celelalte state est-europene aderaseră la NATO pentru combaterea terorismului în Europa şi solicitau echipamente defensive pentru eventualele atacuri cu rachete din partea Iranului.

Un studiu de fezabilitate a apărării antirachetă a fost lansat după Summitul de la Praga din 2002.

Statele Unite au negociat cu Polonia şi Republica Cehă în decurs de câţiva ani pentru desfăşurarea de rachete interceptoare şi a unui sistem de urmărire radar în cele două ţări. 

Guvernele ambelor ţări au indicat că vor permite desfăşurarea de rachete interceptoare.

În aprilie 2007, aliaţii europeni ai NATO au solicitat un sistem NATO de apărare antirachetă care să completeze sistemul naţional american de apărare antirachetă pentru a proteja Europa de atacurile cu rachete, iar Consiliul NATO din Atlanticul de Nord a organizat consultări cu privire la apărarea antirachetă în prima întâlnire pe această temă. 

Ca răspuns, premierul rus Vladimir Putin a susţinut că o astfel de desfăşurare ar putea duce la o nouă cursă a înarmărilor şi ar putea creşte probabilitatea distrugerii reciproce.

Un an mai  târziu, la câteva luni după summitul NATO de la Bucureşti din aprilie 2008, după ce George Bush jr. a lansat invitaţia de aderare la NATO către Moldova, Ucraina şi Georgia Putin a bombardat Georgia, anexându-i  două regiuni şi distrugându-i orice şansă de aderare la NATO şi UE în viitorul apropiat.

România, în 2004, era mai coruptă decât este acum şi Statele Unite nu-i putea livra armament fără să existe un mecanism de control din partea puterilor vestice.  

A deveni membru al UE este o procedură complexă care nu se întâmplă peste noapte. Odată ce o ţară candidată îndeplineşte condiţiile de aderare, aceasta trebuie să implementeze regulile şi reglementările UE în toate domeniile.

Poate aplica orice ţară care îndeplineşte condiţiile de aderare. Aceste condiţii sunt cunoscute sub numele de „criteriile de la Copenhaga” şi includ o democraţie stabilă şi statul de drept, o economie de piaţă funcţională şi acceptarea întregii legislaţii UE, inclusiv a monedei euro.

România n-a putut adera în 2004 la Uniunea Europeană, anul celei mai mari extinderi, când au aderat zece state: Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru, Letonia, Estonia, Lituania, Cehia şi Slovacia. 

Dar avea să adere la UE la 1 ianuarie 2007, alături de Bulgaria. 

Cum ar putea o ţară să adere la UE? 

O ţară care doreşte să adere la UE depune o cerere de aderare Consiliului, care solicită Comisiei să evalueze capacitatea solicitantului de a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Pe baza avizului Comisiei, Consiliul decide apoi asupra unui mandat de negociere. Negocierile sunt apoi deschise oficial. 

Datorită volumului uriaş de reguli şi reglementări UE pe care fiecare ţară candidată trebuie să le adopte ca lege naţională, negocierile durează până la finalizare. Candidaţii sunt sprijiniţi financiar , administrativ şi tehnic în această perioadă de preaderare.

Poate aplica orice ţară care îndeplineşte criteriile de aderare. Aceste criterii sunt cunoscute sub numele de „criteriile de la Copenhaga” şi includ:

1. o democraţie stabilă
2. statul de drept
3. o economie de piaţă funcţională 
4. acceptarea întregii legislaţii UE, 
5. acceptarea monedei euro 

România a îndeplinit condiţile de aderare.

Deşi a traversat crize politice (mineriade, schimbări de guverne), a demonstrat că poate să fie o democraţie stabilă după ce în 2004, majoritatea populaţiei a votat alianţa electorală Dreptate şi Adevăr, ce era deschisă la reforme pe plan intern, dar mai ales prin aderarea la NATO.  

A demonstrat că poate să fie un stat de drept şi să accepte legislaţia europeană prin înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a ancheta şi sancţiona cazurile grave de corupţie. 

A demonstrat, în ciuda gradului crescut de sărăcie, că are o economie de piaţă funcţională între anii 1996 şi 2005. 

Statul român a  acceptat să primească fonduri şi să facă investiţii şi achiziţii în moneda euro, chiar dacă încă foloseşte şi în prezent moneda Leul românesc. 

Îndelungatul şi complicatul proces de aderare la Uniunea Europeană 

La 1 februarie 1993, România semnează Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană, iar în iunie 1995, prezintă cererea oficială de aderare, scrie MAE. 

Abia în noiembrie 1998, Comisia Europeană prezintă primul Raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare. În decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de aderare cu România (alături de alte şase state candidate). 

În februarie 2000, are loc Conferinţa Interguvernamentală România-UE. Este lansat, în mod oficial, procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, iar în decembrie 2002, Consiliul European de la Copenhaga a exprimat sprijinul pentru obiectivul aderării României la UE în 2007. 

În decembrie 2003, Consiliul European de la Bruxelles a stabilit calendarul de aderare a României la Uniunea Europeană: finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil în 2005 şi aderarea efectivă la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. 

În concluziile Consiliului European s-a afirmat că aderarea României şi Bulgariei reprezintă obiectivul comun al Uniunii Europene cu 25 de membri. Pentru prima dată, într-un document al Consiliului European este afirmat obiectivul semnării Tratatului comun de aderare al României şi Bulgariei în 2005, precum şi sprijinul Uniunii Europene în acest sens.

La 6 octombrie 2004, Comisia Europeană prezintă Raportul anual 2004 pentru România, precum şi Documentul de Strategie privind perspectivele procesului de extindere. Documentele afirmă sprijinul ferm al Comisiei Europene în favoarea încheierii negocierilor de aderare cu România (şi Bulgaria) până la sfârşitul anului 2004.

Consiliul European de la Bruxelles din 16-17 decembrie 2004 a confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România şi a reafirmat calendarul de aderare: aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare; 1 ianuarie 2007 - aderarea efectivă.

La 13 aprilie 2005, România a primit avizul conform al Parlamentului European (PE) pentru semnarea Tratatului de Aderare. Conform procedurii (art. 49 TUE), forul democratic european s-a pronunţat la 13 aprilie 2005, cu ocazia sesiunii plenare, în baza unui Raport de progrese elaborat de raportorul PE pentru România, Pierre Moscovici. Rezultatul votului din plenara PE: aviz conform: 497 de voturi pentru, 93 împotrivă, 71 abţineri. Raportul Moscovici: 564 de voturi pentru, 59 împotrivă, 41 abţineri. 

Şi pe 25 aprilie 2005 are loc semnarea Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la UE, la Luxemburg, ca în decembrie 2006, Consiliul European de la Bruxelles din 14-15 decembrie 2006 să confirme aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007, după ce toate parlamentele statelor membre au ratificat Tratatul de Aderare. 

La 1 ianuarie 2007, România şi Bulgaria devin state membre ale Uniunii Europene. 

România a aderat la Uniunea Europeană mulţumită aderării la Alianţa Tratatului Nord Atlantic, iar pentru a gestiona echipamentele scumpe, trupele, aeronavele şi bazele americane, şi să devină parte a flancului estic, trebuia să devină un stat de drept şi dezvoltat sub controlul mecanismelor europene. 

Poate România să adere la Spaţiul Schengen?

Pentru cetăţenii UE, eliminarea controalelor la frontierele interne ale spaţiului Schengen înseamnă o mai mare libertate de mişcare şi o securitate sporită, prin adoptarea unor reguli comune ale statelor semnatare ale Convenţiei de punere in aplicare a Acordului Schengen:

• Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
• Set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre UE;
• Armonizarea condiţiilor de intrare şi a normelor privind vizele şi cooperarea consulară;
• Cooperarea consolidată în domeniul poliţienesc;
• Cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi transfer ale executării hotărârilor penale;
• Crearea şi dezvoltarea Sistemului de Informaţii Schengen.

Site-ul Ministerului de Externe scrie că "Aderarea la spaţiul Schengen reprezintă un drept şi o obligaţie asumată prin Tratatul de Aderare la UE (art.4 al Protocolului privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi a României în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei), România dorind să participe la toate formele de cooperare menite să aprofundeze integrarea europeană. România asigură de facto securitatea frontierelor externe ale UE din momentul aderării sale la UE, în ianuarie 2007. Eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este unul dintre cele mai vizibile şi mai importante efecte ale procesului de integrare europeană".

În conformitate cu prevederile acquis-ului Schengen, aderarea la spaţiul Schengen presupune parcurgerea următoarelor etape:

• transmiterea Declaraţiei de pregătire privind aderarea la spaţiul Schengen;
• completarea şi transmiterea chestionarului Schengen;
• vizitele de evaluare Schengen (în cadrul acestor misiuni, UE evaluează stadiul implementării acquis-ului Schengen pe cele cinci domenii: cooperare poliţienească, protecţia datelor personale, vize, frontiere maritime, aeriene şi terestre şi SIS/SIRENE);
• redactarea rapoartelor privind rezultatele vizitelor de evaluare (raportul include şi recomandări pentru remedierea eventualelor aspecte mai puţin satisfăcătoare) şi aprobarea acestora în cadrul grupului de lucru Evaluare Schengen de la Bruxelles;
• adoptarea de către Consiliul UE a deciziei privind eliminarea controalelor la frontierele interne.

Îndeplinirea de către România a criteriilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost recunoscută la data de 9 iunie 2011, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. În prealabil, la 8 iunie 2011, Parlamentul European a avizat favorabil proiectul Deciziei privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Finalizarea cu succes de către România a măsurilor prevăzute de acquis-ul Schengen au fost confirmate şi de Consiliul European (13-14 decembrie 2012), transmite site-ul MAE. 

Dar în februarie 2011, Germania, Franţa şi Olanda au respins intrarea Romaniei în spaţiul Schengen, invocând motivul că România, ca şi Bulgaria, nu sunt pregătite să adere în stadiul actual.  Nu s-a stabilit un termen până la care România şi Bulgaria să fie admise, singurul opozant oficial între cele 27 de state ale UE fiind doar Olanda şi conform unui interviu al unui ministru german dat la Spiegel (2013) ar fi şi Germania. 

Trebuie amintit că în 2011, era altă administraţie prezidenţială în Statele Unite, retorica lui Bush care se axa pe războiul preventiv şi întărirea apărării în Europa de terorism, fiind înlocuită de retorica pacifistă a lui Obama care se axa mai mult pe retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu şi pe reforme interne, deci întărirea flancului est-european nu mai era o urgenţă. 

După anexarea rusă a Crimeii, SUA au reînceput să se preocupe de securitatea României, livrându-i aeronave F-16 şi activându-i scutul antirachetă cu rachete interceptoare. 

Apoi, Europa traversa o gravă criză economică între anii 2011 şi 2012. Din 2013 până în 2019, Europa a avut de gestionat criza refugiaţiilor şi imigranţilor din Siria şi Irak din cauza războaielor civile şi terorii propagate de Statul Islamic. A urmat apoi criza pandemică de coronavirus când erau închise graniţele şi sporise controlul la frontiere. 

România are acum, cu ocazia războiului ruso-ucrainean, şansa de a adera la Spaţiul Schengen, chiar dinainte de ianuarie 2023. 

România a oferit facilităţi pentru 1,2 milioane de refugiaţi ucraineni de la începerea războiului, scrie ZF. 

A distribuit provizii şi ajutoare financiare către Ucraina, scrie GOV.ro 

Acum când România a devenit un aliat NATO de nădejde, ca parte a flancului estic pentru apărarea şi securitatea Europei de agresiunea rusă, ar trebui să adere mai repede la Spaţiul Schengen.