ANALIZĂ: Şedinţă tensionată vineri la PDL: E cerut capul lui Blaga, unii se şi pregătesc să-i ia locul

Membrii conducerii PDL şi liderii judeţeni ai partidului se reunesc vineri pentru prima dată după alegerile parlamentare de duminică, la care formaţiunea a înregistrat un eşec. Şedinţa se anunţă tensionată, Falcă cerând deja public demisia lui Blaga, iar Udrea dând de înţeles că vrea să-i ia locul.

Urmărește
1645 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: Şedinţă tensionată vineri la PDL: E cerut capul lui Blaga, unii se şi pregătesc să-i ia locul

Vasile Blaga (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Liderii centrali şi judeţeni ai PDL se reunesc, vineri, în Colegiul Director, prima şedinţă a partidului după rezultatul catastrofal înregistrat la alegerile parlamentare, unde niciun candidat (cu două excepţii, ambele în Diaspora) nu a ieşit pe primul loc în vreun colegiu, toate mandatele fiind obţinute practic după redistribuire.

Cu puţin peste 16% din voturi, adică doar 80 din 588 de mandate în viitorul Parlament, PDL şi aliaţii săi din ARD au obţinut cu câteva procente bune sub scorul pe care mizau, de până la 24%. De altfel, deşi se credea că liderii alianţei Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu şi-au ales colegii strategice, după vot şi ei au avut emoţii, existând la un moment dat riscul să nu prindă Parlamentul.

După un an în care PDL a contabilizat doar eşecuri şi în care disensiunile interne au fost abandonate doar aparent, în aşteptarea trecerii şi ultimului scrutin din acest an, odată depăşit şi acesta, lideri foarte reţinuţi în declaraţii şi apariţii publice în ultima perioadă au redevenit vocali.

Primul, şi cel mai categoric, a ieşit public primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cerând direct demisia lui Vasile Blaga după dezastrul de la alegeri. Elena Udrea - cu cel mai mare număr de voturi obţinut de vreun lider PDL la Cameră - şi-a anunţat încă de duminică seară "victoria" de la Roman, secondată de liderul pedelist de la Neamţ, Gheorghe Ştefan zis "Pinalti". De atunci, în fiecare zi, Elena Udrea face declaraţii şi apare în emisiuni televizate pentru a vorbi despre situaţia PDL. Şi fostul preşedinte al partidului, din postura de "exilat" la Cluj-Napoca şi care după pierderea guvernării şi debarcarea de la şefia partidului părea absorbit de sarcinile de edil, a reînceput să vorbească despre soarta partidului.

Majoritatea liderilor judeţeni au evitat să aibă o poziţie tranşantă înaintea şedinţei de vineri, pe de o parte, din cauză că se fac vinovaţi în mare parte de situaţia în care a ajuns partidul, iar pe de alta pentru că fiecare îşi face propriul calcul şi aşteaptă să vadă spre ce soluţie şi mai ales spre cine va fi înclinată balanţa.

În acelaşi timp, Vasile Blaga a evitat să vorbească direct despre demisie, pasând spre primăvară asumarea efectivă a responsabilităţii, la o eventuală Convenţie Extraordinară.

Deocamdată, nu s-a conturat un trend vizibil pentru reuniunea Colegiului Director, motivul fiind, aşa cum susţin şi unii democrat-liberali, faptul că în partid nu se mai poate vorbi nici măcar despre "tabere", ci mai mult despre aspiranţii individuale, ale unor lideri precum Gheorghe Falcă şi Elena Udrea, care încearcă să se propulseze spre şefia partidului, precum şi despre "frustrările" acumulate în ultimii ani, unele încă de la Convenţia din mai 2011, când Boc a câştigat în faţa lui Blaga preşedinţia PDL.

Până acum, certă este doar demisia lui Cezar Preda din funcţia de prim-vicepreşedinte la nivel central şi din cea de preşedintele al organizaţiei judeţene Buzău. Un alt prim-vicepreşedinte, Cristian Preda, a spus că merge cu demisia la Colegiul Director de vineri. Mulţi dintre ceilalţi membri ai actualei conduceri centrale a partidului nici măcar nu au răspuns la telefoanele ziariştilor.

Vineri, de la ora 11.00, este de aşteptat ca în spatele uşilor închise democrat-liberalii să-şi spună toate ofurile şi să fie căutaţi şi indicaţi vinovaţii, fie ei şi de etapă.

Cu ce se va ieşi în faţa presei la final? Cel mai probabil, cu Blaga şi restul membrilor BPN "decapitaţi". Apoi, fie cu o Convenţie Naţională organizată rapid, astfel încât o altă grupare, avantajată de conjunctură, să preia conducerea PDL - partid aflat în degringoladă, fără voce în viitorul Parlament, fără posibilităţi de a accede curând la guvernare şi cu un sprijin aproape inexistent în teritoriu -, fie cu un congres mai spre primăvară, ceea ce ar oferi timp pentru analize şi repoziţionări.

Varianta rămânerii actualei conduceri pentru încă o perioadă şi amânarea stabilirii datei alegerii unui nou BPN este şi ea luată în calcul, dar deocamdată pare a nu avea destui susţinători.

PDL se va îndrepta, cel mai probabil, spre alegerea unui nou şef, democrat-liberali susţinând că, de această dată, e posibil ca lupta să nu se mai dea între "grei", ci mai degrabă cu şi între femei. După Traian Băsescu, Emil Boc şi Vasile Blaga, PDL ar putea deveni primul partid din România condus de o femeie, la bursa zvonurilor fiind avansate ca posibili candidaţi numele Elenei Udrea sau al Ancăi Boagiu, dar şi al lui Gheorghe Falcă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici