„Intensificarea focarelor de criză de la graniţele Europei, în special după atacul din Israel, a crescut de fapt nivelul de ameninţare cu acţiuni violente şi în interiorul Uniunii”, a declarat guvernul într-un comunicat.
„Suspendarea Tratatului Schengen privind libera circulaţie în Europa a devenit necesară… şi îmi asum întreaga responsabilitate pentru acest lucru”, a scris premierul italian Giorgia Meloni pe X.
Meloni a precizat că guvernul a informat autorităţile Uniunii Europene cu privire la această decizie şi că a discutat cu reprezentanţi ai autorităţilor din Slovenia.
Controalele la frontieră vor fi restabilite începând cu 21 octombrie pentru o perioadă iniţială de 10 zile, pe care guvernul ar putea decide să o prelungească.