Anastase a câştigat 20.000 de euro şi peste 51.000 de lei de la PE şi Parlamentul României

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a câştigat, în 2007-2008, 20.000 de euro şi peste 51.000 de lei de la PE şi Parlamentul României, pentru activitatea de europarlamentar, şi-a înjumătăţit conturile în euro, reuşind, însă, să-şi mărească suma din contul în lei.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Anastase a câştigat 20.000 de euro şi peste 51.000 de lei de la PE şi Parlamentul României

Anastase a câştigat 20.000 de euro şi peste 51.000 de lei de la PE şi Parlamentul României (Imagine: Mediafax Foto)

Roberta Anastase a câştigat 20.000 de euro diurna ca europarlamentar pentru luna octombrie, noiembrie şi decembrie ale anului curent, şi a mai încasat de la Parlamentul European şi cel al României, pe parcursul anului 2008, diurnă în valoare de 51.337 lei pentru activitatea de parlamentar european, potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul instituţiei.

În plus, preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a mărit contul în lei cu 6.500 de lei faţă de cei 500 de lei deţinuţi în 2007, însumând 7.000 de lei, dar şi-a micşorat vizibil conturile în euro. Astfel, Anastase deţine, la finalul anului 2008, 34.700 de euro într-o bancă din Ploieşti în două conturi, cu peste 36.000 mai puţin decât la finalul anului 2007, când deputatul PDL deţinea 71.000 de euro.

De asemenea, Roberta Anastase şi-a micşorat contul în bancă pentru leasing, la suma de 200 de lei, faţă de cei 16.562 de lei deţinuţi la finalul anului trecut.

Preşedintele Camerei şi-a menţinut datoria de 17.000 de euro, pe care o va achita în 2011, terenul şi casa de vacanţă de pe Valea Doftanei, dar şi autoturismul Hunday, achiziţionat în leasing în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici