- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anastase: Am fost la întâlnirea pe justiţie din 2009, discuţiile au fost strict pe MCV
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că nu-şi aminteşte să fi existat, la întâlnirea pe tema reformei în justiţie din 2009, o discuţie în care preşedintele Traian Băsescu să-i fi ameninţat pe cei de la PSD că va da drumul la dosare, cum apare în telegramele WikiLeaks
"Eu nu-mi amintesc. Am fost la acea întâlnire pe justiţie şi discursurile au fost pur instituţionale, se refereau la necesitatea de a se înregistra progrese pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Nu-mi amintesc să fi existat niciun fel de discuţii colaterale, altele decât cele care apar în Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)", a afimat Anastase.
Roberta Anastase a răspuns asfel unei întrebări privind telegramele WikiLeaks, în care ea apare ca fiind prezentă la o întâlnire pe tema justiţiei de la Palatul Cotroceni atunci când preşedintele Traian Băsescu i-ar fi ameninţat pe cei de la PSD că va da drumul la dosare.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a refuzat să comenteze telegramele WikiLeaks în care apare numele său.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a confirmat, luni, întâlnirea cu Traian Băsescu în timpul căreia s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase.
"Întâlnirea de la Cotroceni, pe aceasta mi-o aduc aminte şi pot să confirm că a fost o discuţie. (...) A spus tuturor", a precizat Geoană, referindu-se la întâlnirea cu şeful statului în timpul căreia s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase.
Şeful statului l-ar fi ameninţat pe Mircea Geoană că "dă drumul în public" dosarelor lui Adrian Năstase, pentru a-i demonstra că plângerile penale împotriva fostului premier sunt de la membri PSD, conform unei relatări a şefului ANI, Cătălin Macovei, preluată de diplomaţii americani la Bucureşti.
Informaţia apare într-o relatare publicată de Hotnews, care citează o telegramă "WikiLeaks" transmisă de misiunea diplomatică de la Bucureşti către Departamentul de Stat de la Washington."Pe 17 februarie, preşedintele Băsescu a convocat de urgenţă «a Justice Summit» la Palatul Cotroceni, pentru a aproba un plan de acţiuni care să trateze reformele din sectorul justiţiei. Întâlnirea i-a adus împreună pe ministrul Justiţiei Predoiu, procurorul general Kovesi, şeful DNA Morar, şeful ANI Macovei, preşedintele Senatului Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, preşedintele comisiei juridice Daniel Buda, preşedintele CSM Virgil Andreieş şi vicepreşedintele CSM Bogdan Licu", explică autorul telegramei citate de Hotnews.
Autorul povesteşte apoi că oficialii Ambasadei americane de la Bucureşti s-au întâlnit separat cu trei dintre participanţii la şedinţa de la Cotroceni. Cei trei sunt "Buda, Licu şi Macovei". Autorul notează că toţi trei "au fost de acord că întâlnirea convocată de Băsescu a dat un impuls necesar unui plan comun de acţiune pentru a îndeplini condiţiile UE în ce priveşte reforma Justiţiei".
Dacă Licu "a descris şedinţa în mod diplomat ca «relativ sinceră», Macovei a spus că dezbaterea a fost «încinsă», cu o tensiune vizibilă între Băsescu şi Geoană.
"Un exemplu a fost atunci când Geoană şi alţi PSD-işti s-au plâns că dosarul Năstase este politic. Băsescu ar fi replicat tăios: «Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare în public - fiecare dintre plângerile penale împotriva lui Năstase sunt de la oameni din partidul vostru, nu al meu». În ciuda dezbaterii încinse, participanţii la întâlnire ar fi căzut de acord asupra a două puncte principale de acţiune: aprobarea în procedura de urgenţă a unor noi coduri juridice şi acordul de a trimite dosarul de corupţie Năstase în instanţa", continuă autorul telegramei, conform Hotnews.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO