- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anastase: Geoană îi va desemna pe Năstase premier şi pe Vanghelie la MAI
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, susţine că are informaţii potrivit cărora, în eventualitatea în care va fi ales preşedinte, candidatul PSD Mircea Geoană îl va desemna premier pe Adrian Năstase, iar Marian Vanghelie ar urma să deţină portofoliul de la MAI.
Anastase: Geoană îi va desemna pe Năstase premier şi pe Vanghelie la MAI (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Prezentă, sâmbătă, la Sala Sporturilor din Ploieşti, unde a avut loc lansarea campaniei electorale a PDL pentru alegerile prezidenţiale şi pentru referendum, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat că deţine o informaţie potrivit căreia Mircea Geoană ar intenţiona ca, în eventualitatea în care ar fi ales preşedinte al României, să îl desemneze pe Adrian Năstase pentru funcţia de prim-ministru, din guvernul condus de acesta urmând a face parte Marian Vanghelie, Dan Voiculescu şi Viorel Hrebenciuc.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
"Astăzi sunt în posesia unei informaţii care să sperăm că nu va deveni realitate niciodată. Este vorba de adevăratul guvern al lui Mircea Geoană. Guvernul pe care dumnealui vrea să îl instaleze în eventualitatea în care va deveni preşedinte al României. Este un guvern în care prim-ministru îl va numi pe domnul Adrian Năstase, ca ministru al Economiei îl va numi pe dl Viorel Hrebenciuc, ministru de Interne Marian Vanghelie, ministrul Justiţiei Dan Voiculescu. Aţi auzit doar câteva din numele care vor face parte din guvernul Mircea Geoană. De asta a picat în Parlament guvernul Emil Boc şi de aia nu vor să treacă prin Parlament guvernul Lucian Croitoru", a afirmat Anastase în faţa celor peste 3 000 de susţinători ai PDL prezenţi la Sala Sporturilor dn Ploieşti.
La acţiunea de lansare a campaniei electorale a PDL Prahova au participat Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu în această campanie electorală, Sever Voinescu, precum şi toţi parlamentarii de Prahova ai PDL.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO