Anastase: Liderii coaliţiei, de acord ca plenul să decidă dacă se reia votul la Legea pensiilor
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că liderii coaliţiei de guvernare sunt de acord ca, în cazul în care se va formula o contestaţie faţă de votul la Legea pensiilor, să se pronunţe plenul asupra reluării acestuia.

Anastase: Liderii coaliţiei, de acord ca plenul să decidă dacă se reia votul la Legea pensiilor (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Anastase a precizat, însă, că până în acest moment nu a fost depusă vreo contestaţie la Secretariatul Camerei în privinţa votului dat săptămâna trecută la Legea pensiilor şi care a fost contestat prin declaraţii publice de către reprezentanţii opoziţiei.
Preşedintele Camerei a subliniat, însă, că liderii coaliţiei sunt de acord ca, în cazul în care va fi formulată o contestaţie pe această temă, să fie întrebat plenul dacă apreciază drept necesară reluarea votului.
Roberta Anastase a precizat că acest subiect va fi discutat şi în şedinţa Biroului Permanent al Camerei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Ea a evitat să se pronunţe asupra corectitudinii votului anunţat la adoptarea Legii sistemului unitar de pensii publice, menţionând însă că nu intră în atribuţiile sale numărarea voturilor. Referindu-se la faptul că din înregistrările video de la acea şedinţă ar rezulta că în sală erau mai puţini deputaţi decât numărul de voturi anunţate, Anastase a spus că tot din imagini rezultă că la votul electronic Victor Ponta a votat, deşi nu era în sală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

