- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anastase: Orban e în campanie în PNL, face declaraţii în afara realităţii
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, susţine că Ludovic Orban, care a cerut sancţionarea ei "pentru încălcarea legii în cazul Udrea", se află în campanie în interiorul PNL şi încearcă să iasă în evidenţă cu declaraţii care sunt "mult în afara realităţii".
Anastase: Orban e în campanie în PNL, face declaraţii în afara realităţii (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Domnul Orban a lipsit de la şedinţa Biroului permanent, unde noi am discutat trimiterea acestui material (al Parchetului, privind neînceperea urmăririi penale în cazul Udrea-n.r.) şi se vede clar că nici nu s-a uitat prin mapă, ca să vadă pe unde a trecut acest document. Poate să constate cu uşurinţă că nu a ajuns la Biroul Preşedintelui Camerei, eu dau drumul la documente foarte repede, dar în cazul acesta nu a ajuns. De ce? Nu mi-a fost adresat mie. Este simplu ca lumina zilei că a fost la secretariatul general", a explicat preşedinta Camerei Deputaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Ea a mai spus că în luna ianuarie a fost sesiune extraordinară pe tema bugetului, iar în şedinţele de Birou Permanent nu s-a putut discuta despre altceva. Ea a adăugat că dacă Orban ar fi citit Regulamentul, ar fi aflat că în sesiune extraordinară "discuţi doar despre ce e vorba acolo".
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că BPC a mandatat grupul parlamentar pentru a începe procedurile legislative pentru ca preşedintele Camerei, Roberta Anastase, şi preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, că suporte consecinţele pentru încălcarea legii în cazul Udrea.
"BPC a hotărât să demareze procedurile prevăzute în legislaţie şi în Regulament privitoare la încălcările făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi de preşedintele Comisie juridice, membru al PDL, Daniel Buda. (...) Preşedintele Camerei Deputaţilor a împiedicat practic bunul mers al Justiţiei, a obstrucţionat derularea unor proceduri legale pentru că a interzis oricărei persoane să atace verdictul Parchetului (decizia de neîncepere a urmăririi penale a Elenei Udrea - n.r.) la ICCJ", a susţinut Ludovic Orban.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO