Anastase: Ponta a jucat rolul victimei închipuite; PSD e victima propriei incompetenţe

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, în replică la acuzaţiile ce i-au fost aduse de către preşedintele PSD, Victor Ponta, că liderul social-democrat "a preferat să joace rolul unei victime închipuite", iar PSD este "o victimă a propriei incompetenţe".

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Anastase: Ponta a jucat rolul victimei închipuite; PSD e victima propriei incompetenţe

Anastase: Ponta a jucat rolul victimei închipuite; PSD e victima propriei incompetenţe (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Mă aşteptam ca, astăzi, domnul Victor Ponta să-şi asume rolul de om politic matur. Din păcate, a preferat să joace rolul unei victime închipuite şi, dacă e să vorbim despre faptul că astăzi PSD a fost o victimă, atunci putem concluziona că a fost o victimă a propriei incompetenţe", a spus Anastase.

Ea a menţionat că Ponta "a chiulit" de la şedinţa Camerei Deputaţilor, deşi ar fi putut să citească moţiunea simplă a PSD pe agricultură. "Nici dumnealui şi niciunul dintre semnatarii moţiunii nu au dorit să facă acest lucru", a adăugat Roberta Anastase.

Roberta Anastase a adresat un apel deputaţilor PSD pentru "a reveni la un dialog normal" cu puterea şi la "o abordare constructivă", arătând că, procedural, moţiunea PSD pe agricultură nu se mai poate dezbate, ci ar trebui depusă o altă moţiune.

"Suntem într-o dificultate procedurală: astăzi, când era pe ordinea de zi discutarea acestei moţiuni, nu a dorit nimeni să o susţină, prin urmare, prin acest demers procedural, înţelegem că dânşii şi-o retrag. În acelaşi timp, avem o altă problemă, în Regulament scrie că o moţiune se discută în maximum 6 zile, iar mâine vom fi deja în a şaptea zi, practic termenul va fi depăşit. Cred că, corect, procedural este ca dumnealor să depună o nouă moţiune şi să intrăm într-o procedură firească", a explicat Anastase.

Ea a arătat că "profesionalismul" PSD s-a văzut şi prin faptul că moţiunea simplă pe agicultură depusă la Camera Deputaţilor era semnată şi de un senator.

Întrebată cum comentează faptul că PSD va depune plângere penală la Parchet la adresa sa, pentru abuz în serviciu, Anastase a spus că aceasta "este opţiunea dumnealor".

"Nu putem să coborâm nivelul dezbaterilor parlamentare la nivelul vocabularului pe care îl posedă domnul Victor Ponta. Mă aştept, mai degrabă, ca domnul Victor Ponta să reuşească să se ridice la nivelul unei dezbateri parlamentare", a adăugat Anastase.

Roberta Anastase a mai spus că respectă "orice demers de corijare sau de sancţionare a politicilor guvernamentale" făcute de opoziţie, menţionând că este dreptul opoziţiei să apeleze la mijloacele parlamentare, dar cu respectarea Regulamentului Camerei.

Ea a mai arătat că pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se află proiecte importante ca legea pensiilor şi cea a salarizării unitare.

PSD va depune sesizări la Comisia juridică şi la Parchet împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, acuzând-o de abuz în serviciu, pe motiv că aceasta blochează acţiunile democratice ale opoziţiei, a declarat, marţi, liderul PSD Victor Ponta.

Ponta a precizat, într-o conferinţă de presă, că "Roberta Anastase şi acoliţii" ei au blocat dezbaterea moţiunii simple a PSD privind agricultura şi că adevărata miză este blocarea opoziţiei de a depune şi dezbate moţiunea de cenzură care ar duce la căderea Guvernului şi de a-l suspenda pe preşedinte.

El a spus că deputaţii PSD vor încerca miercuri dimineaţă să discute în plen moţiunea simplă pe agricultură. "Moţiunea este pe ordinea de zi care este stabilită de Biroul Permanent şi Anastase nu poate să spună de capul ei că nu este moţiunea pe ordinea de zi", a spus liderul PSD. El a adăugat că Anastase "vorbeşte prostii" când spune că moţiunea simplă este considerată retrasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici