- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anastase: Sondajele în care PDL e pe locul trei se referă la 24% din repondenţi; 76% sunt nehotărâţi
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, consideră că sondajele în care PDL este situat pe poziţia a treia în opţiunile electoratului sunt nerelevante, întrucât acestea se referă la doar 24% din cei chestionaţi, restul de 76% fiind nehotărâţi şi aşteptând "rezultatele guvernării PDL".
Anastase susţine că sondajele în care PDL este situat pe poziţia a treia în opţiunile electoratului sunt nerelevante în momentul de faţă, în condiţiile în care doar 24% din cei chestionaţi şi-au exprimat o opţiune legat de preferinţele electorale.
Roberta Anastase a declarat, duminică, la Vaslui, că 76% din cei intervievaţi în recentele sondaje de opinie cu privire la opţiunile legate de actuala clasă politică sunt nehotărâţi, rezultatele fiind întemeiate pe preferinţele a 24% din repondenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În urma ultimelor sondaje de opinie, am constatat că ceva este în neregulă: PSD pe primul loc, cu un procent rezonabil, PNL pe locul doi, tot cu un procent rezonabil, iar pe locul trei PDL. Aşa că stau şi mă întreb care este logica să se unească locurile unu cu doi să bată locul trei. Şi am găsit răspunsul: aceste sondaje se referă la 24% din repondenţi. Restul de 76% sunt nehotărâţi, pentru că aşteaptă să vadă rezultatele guvernării noastre. De fapt, cei 76% dintre repondenţi, care reprezintă o majoritate covârşitoare, înţeleg că nu este alternativă în momentul de faţă şi sunt dispuşi să vină alături de noi. De aceea, trebuie să înţelegem să ne mobilizăm şi să explicăm populaţiei că succesul în 2012 va fi de partea celor buni şi drepţi", a declarat Roberta Anastase.
Duminică, la Vaslui, a avut loc Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL, eveniment în urma căruia s-a ales şi noua conducere a Organizaţiei Judeţene vasluiene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO