Anastase: Suntem cu sufletul alături de prietenii noştri polonezi în acest moment dificil
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a trimis, sâmbătă, omologului polonez, o scrisoare de condoleanţe după decesul preşedintelui Kaczynski, în care spune că este "cu sufletul alături de prietenii noştri polonezi în acest moment dificil".

Anastase: Suntem cu sufletul alături de prietenii noştri polonezi în acest moment dificil (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"L-am înştiinţat pe omologul meu de la Varşovia că eu, împreună cu colegii mei din Camera Deputaţilor, şi cu cetăţenii români pe care îi reprezentăm, suntem cu sufletul alături de prietenii noştri polonezi în acest moment dificil", se spune în scrisoarea adresată lui Bronislaw Komorowski, Mareşalul Seimului polonez.
Un avion Tupolev 154, la bordul căruia se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski, s-a prăbuşit, sâmbătă, la aterizare într-o pădure din apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, provocând moartea tuturor persoanelor aflate la bord, au anunţat autorităţile poloneze şi ruse.
Preşedintele Băsescu, premierul Emil Boc, MAE român, lideri ai principalelor partide parlamentare şi şi-au exprimat regretele pentru această tragedie şi au transmis oficial condoleanţe familiei prezidenţiale şi statului polonez.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului