Anastase: Tinerii pe care i-a promovat Ponta sunt Năstase, Vanghelie şi Dragnea

Preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a declarat, sâmbătă, la reuniunea tinerilor PDL, că tinerii pe care i-a promovat Victor Ponta sunt Adrian Năstase, Marian Vanghelie şi Liviu Dragnea, susţinând că pentru liderul PSD organizaţia de tineret "n-a fost decât o rampă de lansare".

Urmărește
3 afișări

"Uitaţi-vă la PSD: domnul Ponta a fost preşedintele organizaţiei de tineret, a ajuns preşedintele PSD, dar tinerii pe care i-a promovat domnul Ponta sunt domnul Năstase, domnul Vanghelie şi domnul Dragnea. Pentru el, organizaţia de tineret n-a fost decât o lampă de lansare", a spus Anastase.

Ea a afirmat că Victor Ponta "s-a folosit de proprii lui colegi pentru a ajunge într-o anumită poziţie" şi cea mai importantă funcţie pe care acesta a avut-o în PSD "a fost cea de purtător de cuvânt al domnului Geoană".

Roberta Anastase le-a spus tinerilor PDL că organizaţia de tineret a partidului a susţinut-o şi perioda în care activa în această organizaţie a fost cea mai frumoasă din viaţa sa.

Ea a apreciat că organizaţia de tineret a PDL "merită şi trebuie să fie mult mai vizibilă". "Sunteţi de departe cea mai bună organizaţie de tineret a unui partid politic în acest moment pe scena politică", le-a precizat Anastase tinerilor democrat-liberali.

La reuniune au fost prezenţi premirul Emil Boc, miniştrii Elena Udrea, Anca Boagiu, Daniel Funeriu, deputaţii Mircea Toader şi Sever Voinescu.

Organizaţia de Tineret a PDL s-a reunit, sâmbătă, pentru a-şi alege noua conducere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici