Liderul PSD Dolj îşi anunţă intenţia de a candida pentru al treilea mandat de preşedinte al CJ
Vicepreşedintele PSD Ion Prioteasa a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi va anunţa colegii din BPJ al organizaţiei de Dolj a formaţiunii social-democrate despre intenţia sa de a candida la un nou mandat la şefia CJ.
„Probabil că în cursul zilei de astăzi (vineri – n. r.), când are loc un birou permanent la partid, se va pune în discuţie cine candidează din partea PSD pentru această funcţie. Această discuţie o voi provoca eu. Îmi anunţ de după-amiază intenţia de a candida”, a declarat liderul social-democraţilor doljeni, Ion Prioteasa.
El spune că, în cazul în care un alt coleg de partid doreşte să candideze la şefia CJ Dolj şi are şanse mai mari să câştige preşedinţia Consiliului Judeţean, este pregătit să se dea „la o parte”.
„Dacă s-ar pune o problemă legată de mine şi de funcţia pe care o deţin, aş fi gata chiar să mă dau la o parte dacă altcineva doreşte şi are mai multe şanse. Că voi fi eu, că va fi altul, încă nu ştiu”, a mai spus Prioteasa.
Ion Prioteasa este la al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, la alegerile din 2008 el învingându-l pe fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu.