Ponta a spus că PNL şi PSD se vor întâlni şi luni după-amiaza pentru a discuta textul moţiunii de cenzură, urmând ca marţi, cel târziu, să agreeze şi forma finală.
Întrebat dacă au deja cele 236 de semnături pentru moţiune, conform unei mai vechi declaraţii a preşedintelui PSD, că nu va iniţia moţiunea de cenzură până când nu va strânge şi semnăturile pentru demiterea Guvernului, Ponta a răspuns:
„Nu avem încă textul finalizat. După ce avem forma finală, mergem să strângem semnături. Nici eu nu am semnat, că nu pot semna pe un text care nu există”, a spus Ponta.
Preşedintele PSD a mai spus că, odată agreată cu PNL forma moţiunii de cenzură, aceasta va fi iniţiată după o nouă consultare la nivelul liderilor celor două partide.
În varianta elaborată de departamenetele PSD, moţiunea de cenzură face trimitere expresă la aplicarea unui impozit diferenţiat, măsură pe care PNL a respins-o în cadrul discuţiilor cu PSD.