În opinia lui Sergiu Andon, dreptul Organizaţiei Adevăr şi Dreptate este exercitat abuziv şi încearcă să perturbe procesul electoral, iar justiţia influenţează astfel procesul electoral, deşi, conform rolului care îi revine, aceasta nu are dreptul să stabilească nici data alegerilor, nici calendarul electoral.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, duminică, trimiterea la Curtea Constituţională a contestaţiei Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate" la decizia Biroului Electoral Municipal (BEM) de admitere a candidaturii lui Dan Voiculescu la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
Instanţa a admis excepţia de neconstituţionalitate a articolului 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 97 din 2008 prin care s-a modificat şi completat Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Sentatului.
Potrivit excepţiei de neconstituţionalitate invocate de Asociaţia "Adevăr şi Dreptate", OUG 97/2008, prin articolul 45, a modificat articolul 32 punctul 1 din Legea 35/2008 în care se arăta că "acceptarea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în termen de 72 de ore de la expirarea termenului de depunere a candidaturii".
Concret, prin OUG 97, termenul de depunere a contestaţiilor s-a redus de la 72 la 48 de ore.
"Acceptarea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi se face, în termen de 24 de ore de la depunere, prin decizie şi poate fi contestată de către cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea deciziei de acceptare", se arată în articolul 45 din OUG 97/2008 care modifică articolul 32 alineatul 1 din legea 35/2008.
Vineri, Tribunalul Bucureşti a respins, ca formulată tardiv contestaţia Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate" la decizia
Biroului Electoral Municipal
de admitere a candidaturii lui Dan Voiculescu la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.