Andon: Vom face recurs la decizia privind colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea

Dan Voiculescu va ataca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia Curţii de Apel Bucureşti potrivit căreia acesta ar fi colaborat cu Securitatea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, avocatul Sergiu Andon, care a arătat că este optimist în privinţa şanselor de reuşită.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Andon: Vom face recurs la decizia privind colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea

Andon: Vom face recurs la decizia privind colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Andon a precizat că, din punctul de vedere al "pieselor dosarului şi al apărătorilor", decizia Curţii de Apel este surprinzătoare şi că aşteaptă cu "multă curiozitate" motivarea acesteia.

"Eu şi cel de-al doilea apărător, domnul Zamfirescu, cântărim probele şi argumentele cu obiectivitate şi puteam fi siguri de reuşită. În acelaşi timp, ştim că trăim în România şi nu este niciun secret presiunea publică care este exercitată în acest caz", a afirmat Andon.

El a arătat că va face recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti deoarece "sunt foarte multe rezerve de apărare".

"Nu o să ne oprim. Rămânem pe deplin optimişti", a adăugat Sergiu Andon. Potrivit lui Andon, apărătorii au demonstrat juridic că "Felix" nu este un nume conspirativ şi că CNSAS nu putea să dea un verdict de colaborare prin votul de aur al preşedintelui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici