Andreea Paul Vass şi-a schimbat numele şi pregăteşte "o surpriză" pentru alegerile locale
Andreea Paul Vass, prim-vicepreşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, a declarat, sâmbătă, că pregăteşte "o surpriză", referindu-se la posibilitatea de a candida la preşedinţia unui consiliu judeţean, şi a anunţat că noul său nume este Andreea Maria Paul.

Andreea Paul Vass (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Mă aşteptam la această întrebare foarte bună. Nu m-aţi crezut în decembrie când v-am spus că nu doresc să fiu ministru al Economiei. Vă pregătesc o surpriză. La momentul potrivit veţi şti", le-a spus ea jurnaliştilor, fiind întrebată dacă intenţionează să candideze pentru preşedinţia unui consiliu judeţean.
De asemenea, Sulfina Barbu, preşedintele OFPDL, a spus că în cadrul PDL sunt discuţii pe această temă, care nu au fost finalizate, dar "este posibilă candidatura unei femei pentru preşedinţia unui consiliu judeţean".
Andreea Paul Vass şi-a declarat nemulţumirea pentru că în prezent doar puţin peste 3% din primarii din România sunt femei. "Luptăm pentru o miză în care tandreţea feminină şi delicateţea politică să şi găsească locul bine meritat în rândul candidaţilor", a spus prim-vicepreşedintele OFPDL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Ea a argumentat că femeile pot fi chiar manageri mai buni ai unei comunităţi locale decât bărbaţii.
"O femeie ştie foarte bine ce înseamnă un buget limitat, o femeie ştie foarte bine că nu trebuie să torni asfalt după care din nou să pui picamărul pentru a trage gazele şi alte utilităţi, ea ştie care este ordinea justificată a lucrurilor atunci când vine vorba de management local", a spus Paul Vass.
Nu în ultimul rând, prim-vicepreşedintele PDL a anunţat "schimbarea brandului politic", renunţând să mai folosească numele de fată Vass, noul său nume fiind Andreea Maria Paul.
"Este o chestiune personală, m-am căsătorit acum doi ani şi jumătate, am o fetiţă minunată şi am ales să am un nume identic cu al ei şi al soţului meu. Mi-a creat o dificultate de brand în spaţiul public, dar acum mă numesc Andreea Maria Paul. Purtăm de trei generaţii în familie numele de mijloc Maria", a spus ea.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

