- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Andronescu:Am avut o discuţie extrem de pozitivă cu liberalii
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii PNL, privind amendamentele la Legea Educaţiei, că a avut o discuţie "extrem de pozitivă", menţionând că va prelua probabil o serie de amendamente propuse de PNL.
Andronescu:Am avut o discuţie extrem de pozitivă cu liberalii
"Întâlnirea a fost una extrem de pozitivă. Am discutat între oameni care au preocupări şi expertiză în ceea ce priveşte învăţământul. Cred că am trecut aproape toată legea în revistă şi în ceea ce priveşte învăţământul universitar şi în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar. Nu putem gândi la fel, asta e o certitudine. Sunt propuneri care vor veni ca şi amendamente şi cu siguranţă le vom analiza cu toată seriozitatea şi probabil că pe unele le vom şi prelua", a susţinut Andronescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Ea a subliniat că există amendamente ale liberalilor pe care nu ar putea să le preia, precum "cel legat de ciclurile de învăţământ".
"În discuţiile de aici, ciclurile de învăţământ erau gândite 5+5+3, adică învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi învăţământul liceal. Legea stabileşte 1+4+4. Pe infrastructura şi pe resursele umane de care dispunem acum nu putem să mergem în această formulă, dar sunt altele pe care cu siguranţă le vom analiza şi pe unele dintre ele le vom prelua", a spus ministrul PSD.
Ea a menţionat că nu poate să nu remarce "o abordare politică" în rândul liberalilor.
Pe de altă parte, Ecaterina Andronescu a menţionat că, în ceea ce priveşte problemele studenţilor străini şi chiar în ceea ce priveşte reglementarea proprietăţii intelectuale, "legea poate să fie îmbunătăţită", aşa cum propun liberalii şi a asigurat că "aceste lucruri o să se regăsească aproape cu certitudine".
Ministrul a menţionat că Legea Educaţiei pe care a propus-o se doreşte a fi un Cod care să asigure stabilitate şi predictibilitate în sistemul învăţământului.
"Legea aceasta s-a dorit a fi un cod, să cuprindă toate reglementările pe educaţie. De aceea şi legea privind asigurarea calităţii şi legea privind ciclurile de învăţământ superior pe procesul Bologna şi statutul personalului didactic, toate se regăsesc aici ca să dea sistemului de învăţământ stabilitate, predictibilitate şi măsurile de reformă care să-l modernizeze", a precizat Andornescu, menţionând că acest cod nu va fi schimbat tocmai pentru că "oferă stabilitate".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.