Angela Merkel, veste proastă după a doua zi de negocieri cu liderii UE pentru planul de 750 miliarde: "E posibil să nu avem niciun rezultat"
Angela Merkel, veste proastă după a doua zi de negocieri cu liderii UE pentru planul de relansare: "E posibil să nu avem niciun rezultat"
Liderii UE negociază fără succes de două zile pentru planul de relansare economică de 750 de miliarde de euro. Cum nu s-a ajuns la un plan comun, summit-ul de la Bruxelles a fost prelungit cu încă o zi. Angela Merkel spune însă că este posibil ca întâlnirea să se termine fără ca şefii membrelor UE să ajungă la o înţelegere.
"Există multă bunăvoinţă, dar şi multe poziţii diferite. Eu depun tot efortul, dar este posibil să nu avem niciun rezultat", a spus Merkel duminică la Bruxelles, potrivit Reuters.
Summitul UE a fost prelungit pentru duminică
Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a prelungit summitul Uniunii Europene, în efortul de ajungere la un acord pe tema Fondului de relansare economică, afirmă surse europene.
Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE nu au reuşit să ajungă încă la un acord în cele două zile ale reuniunii de la Bruxelles. În acest context, Charles Michel a decis prelungirea summitului, negocierile urmând a fi reluate duminică la ora 12.00 (13.00, ora României), au declarat oficiali UE citaţi de site-ul Politico.eu şi de cotidianul Le Monde.
Sâmbătă seară, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, au purtat negocieri în format restrâns cu liderii Austriei, Olandei, Suediei, Danemarcei şi Finlandei, ţări care propun condiţii stricte pentru Fondul de relansare post-pandemie.
Ulterior, în cursul nopţii, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-au întâlnit cu Mark Rutte, premierul Olandei, au declarat funcţionari europeni citaţi de ziarul Le Monde.
Charles Michel a propus o soluţie de compromis în negocierile privind Fondul UE de relansare, astfel că noul plan prevede reducerea subvenţiilor şi menţinerea condiţiilor privind normele statului de drept, au declarat surse citate de site-ul Politico.eu şi de Reuters. Potrivit propunerii, Fondul UE de relansare post-pandemie va rămâne la nivelul de 750 de miliarde de euro, dar subvenţiile vor scădea la 450 de miliarde de euro (faţă de 500 de miliarde), iar creditele vor fi de 300 de miliarde de euro (faţă de 250 de miliarde).
Citeşte aici mai multe
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria