- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.08.2014, 11:39)
- Otilia Ciocan
ANI: Deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate timp de şapte luni, pentru că de la preluarea mandatului şi până în iulie 2013 a deţinut şi calitatea de titular al unei întreprinderi individuale.

ANI: Deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate
Potrivit ANI, Marin Anton nu a respectat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera e) din Legea 161/2003, potrivit cărora "calitatea de deputat este incompatibilă cu: (…) calitatea de comerciant persoana fizică". Acesta a deţinut, simultan, atât funcţia de deputat, cât şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul "Anton D. Marin Întreprindere Individuală".
"Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Anton Marin a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", arată ANI într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Potrivit prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Budapesta cere UE să elimine opt nume de pe lista de sancţiuni împotriva Rusiei
-
Traian Băsescu, despre o eventuală victorie a lui Călin Georgescu la prezidenţiale: Nu cred că o să câştige, el trebuie bătut la vot
-
Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat
Marin Anton a fost membru al Partidului Naţional Liberal (PNL) până în 2007, când a plecat la PDL. În aprilie 2012, el s-a întors în PNL, al cărui membru a fost până în luna martie a acestui an. Începând din acel moment, Anton a trecut în Partidul Mişcarea Populară.
Potrivit Forbes, deputatul Marin Anton are o avere estimată la aproape zece milioane de euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat