- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANI: Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu şi Ştefan Drăgulescu, în incompatibilitate - 2
ANI susţine, vineri, că sunt în incompatibilitate rectorul UPB Ecaterina Andronescu, rectorul UMF Carol Davila Florian Popa, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu şi rectorul UMF Victor Babeş, Ştefan Drăgulescu, întrucât pe lângă aceste funcţii ei sunt şi parlamentari.
Agenția Națională de Integritate a demarat, în aprilie 2001, verificările cu privire la nerespectarea de către cei patru a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, potrivit unui comunicat transmis, vineri.
Potrivit agenţiei, cei patru rectori au fost informaţi cu privire la declanșarea procedurii de evaluare. Astfel, Ecaterina Andronescu a fost informată în 19 mai 2011, iar avocatul său s-a prezentat la sediul ANI în 27 mai, Florian Popa şi Nicolae Robu au fost înştiinţaţi tot în 19 mai 2011, cei doi prezentându-se personal la sediul agenţiei, iar Ştefan Drăgulescu a aflat despre verificări în 18 mai, iar în 27 mai a venit la sediul ANI.
În ceea ce o priveşte pe Ecaterina Andronescu, inspectorii de integritate au constatat că din 2004 este rector la UPB, din 19 decembrie 2008 senator, iar în prezent exercită funcţia de vicepreședinte al Partidului Social Democrat.
În urma evaluărilor,s -a constatat că Florian Popa este din 2004 este rector la UMF carol Davila din Bucureşti, iar 19 decembrie 2008 este deputat.
În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Robu, ANI spune că din 2008 este rector al Universităţii Politehnica din Timişoara iar din 19 decembrie 2008 este şi senator, în prezent fiind preşedinte al PNL Timiş.
Referitor la Ștefan Iosif Drăgulescu, ANI spune că din 2008, acesta este rector la UMF Victor Babeş din Timişoara, iar din 19 decembrie 2008 este deputat.
Astfel, ANI susţine că au fost identificate elemente în sensul încălcării regimului juridic al incompatibilităților, deoarece, conform art. 215, alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011: "persoanele care ocupă o ... demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului", iar, potrivit art. 215, alin. (4) din acelaşi act normativ "funcția de rector este incompatibilă cu deținerea de funcții de conducere în cadrul unui partid politic pe perioada exercitării mandatului".
Potrivit ANI, Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu şi Ştfan Drăgulescu sunt "în incompatibilitate din 10 februarie 2011, deoarece exercită simultan funcţia de rector şi pe cea de deputat/senator".
Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii menționate, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Vreme severă în România. Vânt puternic şi viscol la munte, cod galben în jumătate de ţară
-
Incendii devastatoare în Los Angeles: cel puţin 5 morţi şi zeci de mii de evacuaţi
-
Volodimir Zelenski spune că Ucraina va ajuta Republica Moldova în contextul agravării crizei energetice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:50
-
astăzi, 11:46