- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.03.2014, 19:24)
- Departamentul Social - Mediafax
ANI: Interdicţia privind candidatura lui Diaconu la PE rămâne şi după decizia CAB de joi. Reacţia lui Crin Antonescu
Decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care Mircea Diaconu a fost achitat, pe fond, pentru conflict de interese "nu influenţează în niciun fel interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European", informează ANI.
Urmărește
1101 afișări
Mircea Diaconu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Procesul penal aflat pe rolul instanţelor de judecată (privind conflictul de interese - n.r.) nu influenţează în niciun fel interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European. Interdicţia se aplică pe o perioadă de trei ani, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare (privind incompatibilitatea lui Diaconu - n.r.), ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emisă la data de 19 iunie 2012", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, joi, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Precizările ANI vin după ce în spaţiul public au fost avansate opinii potrivit cărora Mircea Diaconu, în urma achitării pe fond în procesul privind conflictul de interese, ar putea candida pentru Parlamentul European (PE).
Astfel, ANI subliniază că Diaconu rămâne cu interdicţia urmare a deciziei irevocabile luate de instanţa supremă în procesul privind incompatibilitatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Premierul Victor Ponta a scris, pe Facebook, că se bucură după decizia Curţii de Apel în cazul lui Mircea Diaconu, menţionând că îl apreciază ca om şi personalitate culturală, că a lucrat bine cu acesta şi că îi urează mult succes în reprezentarea României în Parlamentul European.
Antonescu: Am luat act de comunicatul ANI în cazul lui Mircea Diaconu şi vom proceda în consecinţă
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ulterior, la Râmnicu Vâlcea, că a luat act de precizările ANI în cazul candidaturii lui Mircea Diaconu la europarlamentare şi că liberalii vor proceda în consecinţă, urmând ca forma definitivă a listei pentru PE să fie stabilită de conducerea PNL.
Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunând ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.
Decizia de achitare a lui Mircea Diaconu poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
În noiembrie 2012, Mircea Diaconu, atunci senator PNL, a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece parlamentari.
În 4 decembrie 2012, Mircea Diaconu şi-a înaintat demisia din Senat, iar în 12 decembrie 2012 plenul Senatului a adoptat un proiect de hotărâre prin care s-a declarat vacant mandatul de senator al lui Diaconu.
Dosarul lui Mircea Diaconu a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 19 martie 2013, trimiterea cauzei la această instanţă, întrucât acesta nu mai era parlamentar.
Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Mircea Diaconu că, în calitate de director al Teatrului "C.I. Nottara", ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.
Potrivit procurorilor, tot în calitate de director al teatrului, Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (de autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta.
De asemenea, au mai arătat procurorii, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la Teatrul "C.I. Nottara", "după ce anterior aprobase şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la această competiţie pentru promovarea în funcţie". Potrivit procurorilor, Mircea Diaconu i-a acordat calificative maxime soţiei sale, iar apoi a emis o decizie de promovare a acesteia, act administrativ în baza căruia Diana Lupescu a realizat "un folos material direct concretizat în creşterea salarială aferentă".
Conform probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu ar fi fost realizat un folos material pentru soţia sa în cuantum total de 29.112 lei.
În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că senatorul Mircea Diaconu s-a aflat în incompatibilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.
Mircea Diaconu şi-a pierdut mandatul de senator în decembrie 2012, după ce Curtea Constituţională a admis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătoreşti referitoare la incompatibilitatea politicianului.
În 31 octombrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii sesizase Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.
Diaconu şi-a dat demisia din funcţia de director de teatru după ce ANI a anunţat, în ianuarie 2011, că a fost în incompatibilitate.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe