Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Dan Ben-Eliezer, a ajuns vineri după-amiază la Senat, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Senatului, în biroul acestuia.
„Subiectul principal al vizitei excelenţei sale, domnul ambasador, a fost programul vizitei pe care o efectuez săptămâna viitoare, începând de duminică de fapt, în Israel, ca preşedinte al Senatului, în fruntea delegaţiei„, a declarat Antonescu, la finalul discuţiilor.
Liderul PNL a menţionat că unul dintre subiectele în discuţie a fost incidentul de la televiziunea publică, dar nu au fost făcute referiri în cazul lui Lucian Bolcaş.
Ambasada Statului Israel s-a declarat profund îngrijorată de colindul interpretat de „Dor transilvan” şi difuzat de TVR3, în 6 decembrie, şi şi-a exprimat speranţa că autorităţile române vor lua măsuri pentru ca astfel de incidente regretabile să nu mai aibă loc.
Prin intermediul unui comunicat de presă transmis miercuri, misiunea diplomatică îşi exprima „îngrijorarea profundă faţă de un colind interpretat de grupul «Dor transilvan» condus de domnul Tiberiu Groza, şi difuzat în timpului unei emisiuni a TVR3, la 6 decembrie 2013, şi care include mesaje puternic antisemite„.
Ambasada Statului Israel aprecia drept „foarte îngrijorător faptul că un astfel de colind a apărut în media românească, în special la TVR”.