Antonescu a glumit la începutul CNEx, spunând că locul lui Orban de lângă el e liber

Publicat: 15 02. 2010, 14:42
Actualizat: 06 11. 2012, 09:45

„Luaţi loc domnilor, ca reprezentanţii noştri din presă să vadă armonia, de la o poştă şi să le transmită oamenilor să fie liniştiţi. Domnul Popa (Octavian Popa, lider PNL Tulcea – n.r.) veniţi aproape de mine. Hai, hai, hai. Acum e momentul. Vino încoace, am un loc liber. Uite-l aici„, a spus Antonescu râzând şi indicând locul liber din drepta sa.

Având în vedere că liderul PNL Tulcea nu a reuşit să ajungă la prezidiu înaintea lui Ludovic Orban, Crin Antonescu i-a spus de la microfon: „Dacă nu te-ai grăbit, ai pierdut ocazia”. „Vor mai fi” ocazii, a adăugat el.

„Crin, fii atent, că ai zis că e un loc liber, iar se interpretează… „, a remarcat preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus, în momentul în care a ajuns la prezidiu, că „orice loc e liber”.

„Orice loc e liber”, a afirmat şi Antonescu, ţinând să anunţe presa că timpul acordat pentru ilustraţii a expirat. „Pace vouă, reprezentanţi ai presei! La revedere”, a spus Crin Antonescu.

Întrebat cum comentează gluma lui Antonescu, Orban a răspuns: „Dimpotrivă, (preşedintele PNL – n.r.) i-a spus colegului nostru, preşedinte la Tulcea, că domnul Antonescu e tulcean, i-a spus că scaunul nu e liber”.

La precizarea jurnaliştilor că Antonescu i-a spus lui Popa că scaunul este liber, Ludovic Orban a precizat că după ce l-a văzut venind, Antonescu şi-a adus aminte că locul său de prim-vicepreşedinte nu e liber.

„După aia m-a văzut pe mine şi şi-a adus aminte că nu e liber. De altfel, orice scaun din PNL este un scaun liber înainte de Congres, care va fi ocupat în funcţie de ceea ce decid delegaţii la Congres”, a conchis Orban.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la 1 februarie, că este posibil să renunţe la funcţia de prim-vicepreşedinte, motivând că aceasta a generat tensiuni de care formaţiunea liberală nu are nevoie, el precizând că nu a luat o decizie.

Preşedintele Comisiei pentru Statut a partidului, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, miercuri, că a încercat să îi împace pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, într-o întâlnire cu cei doi, dar a precizat că aceştia nu s-au înţeles pe procedura de vot.

Crin Antonescu susţine votul pe moţiuni pentru întreaga echipă de conducere a partidului, la Congres, în timp ce Ludovic Orban vrea alegere directă pe funcţii.