Prima pagină » Politic » Antonescu a plecat de la ceremonia jurământului Ramonei Mănescu înainte de discursul lui Băsescu

Antonescu a plecat de la ceremonia jurământului Ramonei Mănescu înainte de discursul lui Băsescu

Crin Antonescu, liderul PNL şi preşedintele Senatului, a plecat de la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, desfăşurată la Palatul Cotroceni, înainte ca şeful statului, Traian Băsescu, să îşi ţină discursul specific pentru aceste ceremonii.
Antonescu a plecat de la ceremonia jurământului Ramonei Mănescu înainte de discursul lui Băsescu
Marius Fratila
26 aug. 2013, 15:37, Politic

Liderul PNL a sosit în sala Unirii, unde s-a desfăşurat ceremonia, cu circa un minut înainte de începerea ceremoniei, fiind însoţit de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Antonescu a asistat numai la momentul citirii decretului prezidenţial de numire a Ramonei Mănescu, a rostirii de către aceasta a formulei jurământului, iar, după ce aceasta i-a înmânat şefului statului jurământul semnat, liderul PNL a părăsit sala, înainte ca Băsescu să ia cuvântul.

De altfel, Băsescu a avut un discurs foarte scurt, atrăgându-i atenţia Ramonei Mănescu să nu mai facă „aprecieri de tip Crin Antonescu legate de DNA”.

Şeful statului s-a mai referit scurt la cele patru priorităţi pe care le consideră importante pentru mandatul noului ministru al Transporturilor: privatizarea CFR Marfă, absorbţia fondurilor europene, finalizarea tronsonului Nădlac-Arad de pe coridorul IV pan-european şi finalizarea lucrărilor la metroul din Bucureşti.

Ceremonia de depunere a jurământului de la Palatul Cotroceni a fost foarte scurtă, durând câteva minute.