- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.11.2013, 16:02)
- Alexandru Moise
Antonescu a venit la Guvern, pentru o discuţie cu premierul. Ponta: De principiu, e de acord cu comisia de anchetă Călăraşi
Liderul PNL, Crin Antonescu, a avut o scurtă întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, pentru o discuţie prind proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.
Urmărește
336 afișări
Victor Ponta si Crin Antonescu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Preşedintele PSD, Victor Ponta a confirmat că a discutat, la Guvern, cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă Călăraşi şi a afirmat că Antonescu i-a comunicat că, de principiu, este de acord, dar mai trebuie studiate obiectivele şi componenţa comisiei.
El a precizat că această comisie va fi condusă de către un reprezentant PSD, dar nu de către senatorul Ilie Sârbu, decizia privind desemnarea acestei persoane, care trebuie să aibă cunoştine juridice foarte serioase, urmând să fie luată săptămâna viitoare.
Premierul a adăugat, la România TV, că nu l-a "presat" pe Antonescu şi că, probabil, a fost "o mică problemă de comunicare, de orgoliu".
Ponta a apreciat însă că problema "Călăraşi" este o "mlaştină" din care preşedintele Traian Băsescu, de această dată, nu va mai ieşi şi că acesta, dacă era curajos, nu şi-ar fi implicat fetele în "afacerile sale murdare".
El a mai afirmat că se descurcă în a se bate cu preşedintele Băsescu. Întrebat dacă îi este greu să se bată cu Antonescu, Ponta a răspuns: "Mă descurc şi cu domnia sa".
Liderul PNL, Crin Antonescu, a avut o scurtă întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, pentru o discuţie prind proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.
Discuţia a durat maximum 30 de minute, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
"Se mai discută până miercuri despre acest draft", au declarat sursele citate.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că nimeni din PNL nu va împiedica vreo comisie de anchetă şi că "sigur" că liberalii vor fi de acord, menţionând că de pe acum propune ca aceasta să fie condusă de senatorul PSD Ilie Sârbu.
Numirea senatorului PSD Ilie Sârbu la conducerea comisiei de anchetă în cazul Călăraşi este "o glumă", consideră premierul Victor Ponta, acesta adăugând că nu toate glumele liderului PNL, Crin Antonescu, sunt bune.
El a adăugat că nu a mai reuşit să discute şi joi cu reprezentanţii PNL, deoarece a avut un program încărcat, dar că în mod sigur va discuta.
"Proiectul de înfiinţare a comisiei a fost scris de către colegii mei de la grupurile parlamentare şi le-am cerut să îl transmită către colegii din PNL. Solicitarea este susţinută de PSD, PC şi UNPR, însă sunt convins că, după ce se uită colegii liberali, vor fi şi ei de acord", a spus Ponta.
Liderul PSD a susţinut totodată că nu le-a cerut să prezinte joi un răspuns şi că "aşa au zis dânşii", şi anume că joi ar putea să dea un răspuns, dar înţelege că s-a amânat puţin.
"Nu contează, oricum nu avem Parlament zilele acestea. Parlamentul se reuneşte miercuri, după summitul pe care-l avem cu primul ministru al Chinei şi cu premierii statelor Europei Centrale şi de Est", a adăugat liderul PSD.
Întrebat de ce crede că evită PNL un răspuns clar, Ponta a răspuns că este dreptul liberalilor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că terenul din Călăraşi a fost achiziţionat cinsitit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menţionând că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic. "Este un joc politic pe care îl face USL în ansamblul său", a spus preşedintele.
Băsescu a arătat că partidele din USL se luptă între ele pentru a controla comisia parlamentară, pentru a anunţa concluziile, el adăugând: "Dacă sunt cinstiţi şi nu vor să facă un joc politic şi vor să afle adevărul, nu mai bine fac o plângere la Parchet, acum?".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe