Ponta l-a felicitat pe Frunda pentru „curajul” de a vota la moţiunea de cenzură

Publicat: 16 03. 2011, 15:57
Actualizat: 06 11. 2012, 13:49

Înainte de a intra în plenul Parlamentului în care începuse deja citirea moţiunii de cenzură, Ponta s-a întâlnit cu Frunda, felicitându-l pentru că îşi va exercita votul.

„Omul este dotat de la natură cu raţiune ca să se ridice în picioare şi să meargă să-şi exprime opţiunea”, i-a spus el senatorului UDMR, după ce i-a strâns mâna.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că Uniunea va avea o poziţie unitară la moţiunea de cenzură, astfel că niciun parlamentar al formaţiunii nu va vota.

Kelemen a precizat că şi senatorul Gyorgy Frunda a acceptat acest lucru.

Preşedintele UDMR a făcut această declaraţie înainte de intra în sala de plen, unde a început şedinţa pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură.

PDL şi UDMR au anunţat că au decis ca parlamentarii lor să nu-şi exprime votul la moţiunea de cenzură.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, marţi, pentru „Gândul” că nu este de acord cu decizia luată de formaţiunile aflate la guvernare de a nu-şi exprima dreptul la vot, iar el va vota împotriva moţiunii de cenzură.

Liderii PSD, PNL şi PC au anunţat că parlamentarii Opoziţiei vor fi prezenţi cu toţii şi vor vota moţiunea de cenzură.