Antonescu: Azi majoritatea din Senat l-a susţinut pe Geoană pentru funcţia de preşedinte

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că în urma sedinţei de plen din Senat în care PSD a propus înlocuirea lui Geoană din funcţia de preşedinte, s-a ajuns la o situaţie "interesantă", dată de faptul că majoritatea PDL-UNPR îl susţine pe fostul preşedinte al PSD pentru această funcţie.

Urmărește
533 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Azi majoritatea din Senat l-a susţinut pe Geoană pentru funcţia de preşedinte

Crin Antonescu (Imagine: Andrei Alex Moise/Mediafax foto)

"Cred că în urma şedinţei de azi am ajuns la situaţia destul de interesantă prin care majoritatea, adică cei din PD şi UNPR, îl susţine pe Mircea Geoană pentru funcţia de preşedinte al Senatului", a spus Antonescu.

El a arătat că este legitim ca un partid să decidă dacă reprezentantul său într-o poziţie politică mai are sau nu susţinere şi că PSD era îndrept să decidă în acest sens. "E o decizie exclusivă a PSD, nu şi a noastră", a subliniat Antonescu.

El a arătat că trebuie să mai vină nişte clarificări din zona PSD în acest sens.

"Problemele sunt în PSD şi trebuie lămurite acolo. Ca aliat, ca vecin, e foarte clar că un partid trebuie să clarifice nişte lucruri şi uneori pentru asta trebuie să ia decizii dureroase", a spus Antonescu.

PSD a solicitat oficial, luni, în plenul Senatului, condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean.

Liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, a făcut la tribună solicitarea de introducere a acestui punct pe ordinea de zi a plenului de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici