- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Antonescu: Băsescu nu vrea guvern cu PNL, noi ne întrebăm dacă să alimentăm puţin de la benzinăria sa
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Traian Băsescu nu doreşte un guvern cu PNL, ci să înghită, să compromită sau să fractureze formaţiunea liberală pentru că are credibilitate, menţionând că problema liberalilor este dacă doresc să "alimenteze un pic la benzinăria lui Băsescu".
Antonescu: Băsescu nu vrea guvern cu PNL, noi ne întrebăm dacă să alimentăm puţin de la benzinăria sa (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Sunt absolut convins că domnul Traian Băsescu nu doreşte vreo guvernare cu PNL. Nu are nevoie. Dânsul nu doreşte, noi nu dorim, nu văd de ce ne-am ciorovăi pe zilele următoare. Ce doreşte domnul Băsescu e altceva. Are şi majoritate. Dacă vrea, mâine are 30 de parlamentari, 30 de parlamentari va avea, de la PNL de la PSD, v-o spun clar, dar îl deranjează că există un partid sau oameni care au o anumită credibilitate", a spus liderul liberal, la Antena 3.
El a menţionat că toate aceste "manevre" pe care le-a început Băsescu, de la telefonul către Tăriceanu, cu modul cum s-a dus el şi a comentat în presă, vizează "decredibilizarea PNL, nu atât înrolarea şi înghiţirea lui, compromiterea dacă se poate şi a PNL şi a lui Antonescu, care să fie arătaţi că «Eh, acuma s-au bătut ei ce s-au bătut, dar, dacă a câştigat Băsescu, ia să vezi cum vin la ciolan», dacă nu fracturarea PNL, măcar o parte, ceea ce a mai făcut odată".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
În acest context, Crin Antonescu a menţionat că problema liberalilor este dacă doresc să aibă şi ei "o bucăţică de acces", atât cât îi lasă Băsescu, la banul public.
"Alimentăm şi noi puţin la benzinăria lui Băsescu? Că într-adevăr nu prea mai avem benzină. Primarii au nişte comunităţi pe cap, nu au cu ce să le guverneze. Există oameni care au mari probleme", a apreciat Antonescu.
Întrebat dacă se vede conducând un guvern în calitate de prim-ministru în viitorul apropiat, în cazul în care ar fi desemnat de Băsescu, Crin Antonescu a replicat: "Da".
"Nu e o ţintă pentru mine, să nu se înţeleagă greşit. Nu e un lucru pe care îl urmăresc, dar cred că oricine ar fi prim-ministru, ar avea bune intenţii, ar avea forţe, ar avea independenţă şi ar avea un program ar putea face foarte bine lucrul acesta, chiar dacă e contemporan cu Traian Băsescu preşedinte, cu condiţia să nu fie marioneta lui Traian Băsescu însuşi", a precizat preşedintele PNL.
El a menţionat că nu ar vedea PNL făcând parte dintr-un guvern condus de Negoiţă, dar nici de Emil Boc, despre care a spus că "e formula clasică pentru guvernul marionetă", ori Videanu sau Blaga.
"Nu există decât o singură garanţie şi vreau să fiu foarte explicit. Se pot asuma principii şi acţiuni politice. Eu, dacă ar fi să discut cu cineva alcătuirea unui guvern, nu aş începe spunând "Domn'e, vreau să fiu eu prim-ministru sau vreau să fie cutare!", ci aş începe cu ideea depolitizării. Cum altfel am discutat şi cu Mircea Geonă şi Klaus Iohannis. Cum să discuţi asta cu PDL? Trebuie să existe bună credinţă şi, cu un partid care este hotărât să pună mâna pe tot ce mişcă, nu poţi avea în sesnul acesta decât cu primul-ministru garanţii cât de cât credibile, pentru că pe sistemul constituţional premierul nu poate fi schimbat de preşedinte când vrea el", a argumentat liberalul.
El a explicat că premierul, în acest caz, este responsabil în faţa unei majorităţi parlamentare care îl învesteşte, nu în faţa bunului plac al lui Traian Băsescu.
"Asta e diferenţa între un guvern normal, în care n-aş avea ezitare să intru ca partid, ca persoană şi un guvern marionetă, în care este exclus să intru şi să intrăm", a adăugat liderul PNL.
"Aparatul statului român confiscat de Traian Băsescu, niciodată un guvern nu a făcut mai la vedere o politică pentru clientelă exclusiv pe banul public. Niciodată. Niciodată cineva nu a spus mai multe minciuni evidente decât Traian Băsescu. Nu s-a plătit niciun preţ. Propaganda şi aparatul a rezolvat şi asta, domnul Băsescu rămâne consecvent, campionul anti-comunismului, omul cinstit. Nicodată cineva nu şi-a privilegiat propria sa persoană şi rudele la vedere în halul ăsta în vreo funcţie publică. L-a depăşit clar pe Adrian Năstase, care avea sau nu patru case", a spus Antonescu.
Liberalii au adoptat, miercuri, în Consiliul Naţional Executiv, o declaraţie politică potrivit căreia PNL nu este dispus la niciun compromis cu forţele politice care încearcă instituirea unui regim autoritar, excluzând posibilitatea de a fi într-un "guvern marionetă" al lui Băsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:29
-
astăzi, 16:10
Nicuşor Dan anunţă că nu renunţă la candidatura la preşedinţie