Antonescu: Băsescu s-a obişnuit ca CC să încalce voinţa populară. Poate verifica limitele revizuirii
Antonescu a fost întrebat, la TVR, cum vede declaraţia preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte proiectul de revizuire a Constituţiei.
„Nu sunt cred două săptămâni de când la Academia Română, invitaţi acolo cu toţii, domnul Băsescu a admonestat Academia şi ne-a pus în vedere nouă tuturor că nu putem să facem altceva dacă vrem să modificăm Constituţia decât să luăm proiectul făcut de domnia sa şi patru-cinci ciraci de la Curte şi să-l prezentăm drept Constituţie modificată. O mai spun acum: modificarea Constituţiei va fi dată de voinţa a două treimi din Parlamentul actual legitim ales de români, nu ca Traian Băsescu după referendumul din vara trecută, şi de voinţa populară care se va exprima la referendumul de ratificare, de adoptare sau nu a Constituţiei. Alte constrângeri nu avem”, a susţinut Antonescu.
Tototodată, el şi-a exprimat convingerea că din partea Curţii Constituţionale nu pot exista motive pentru respingerea unui proiect de revizuire.
„Domnul Băsescu s-a obişnuit ca voinţa a milioane de oameni exprimată democratic în România să fie încălcată de Curtea Constituţională. Omul când face asemenea profeţii legat de ce va face viaţa şi ce va face Curtea Constituţională, eu cred că ce va face viaţa nu ştie nici domnia sa, cum nu ştie nici unul dintre noi, poate că dânsul ştie ce va face Curtea (…) Parlamentul va da o formulă de revizuire a Constituţiei, pe care o va trimite spre avizare, spre analiză, spre examen Curţii Constituţionale, iar în ce mă priveşte – nu sunt constituţionalist, sunt doar un om politic – spun o poziţie de principiu: cred că în ce priveşte proiectul de revizuire Curtea Constituţională nu va avea decât să verifice dacă se încalcă limitele revizuirii sau nu”, a argumentat Antonescu.
El a precizat că într-o altă situaţie s-ar ajunge într-o situaţie „stranie’ în care CC, pe baza unei Constituţii care se urmăreşte a fi schimbată, verifică constituţionalitatea proiectului de revizuire.
De asemenea, el a precizat că referendumul din 2009 privind Parlamentul unicameral a fost „lipit şi asociat” unor alegeri. „Eu am un mandat, pe care cetăţenii mi l-au dat într-o proporţie de 68 % (la parlamentare, n.r.), spunând foarte clar că vreau să modific Constituţia, că vreau Parlament bicameral”, a susţinut liderul PNL.
În plus, el a menţionat că votul de la referendumul de revizuire sau cel din 2012 poate „bate” votul de la referendumul din 2009.
„Diferenţa este următoarea, unul este un referendum consultativ, «Cam cum aţi vrea să fie Parlamentul?» şi părerile sunt împărţite, într-adevăr, cu acele cifre, iar celălalt este cu o întrebare extrem de precisă, cu decizie imediată: «Mai e cutare preşedinte sau nu mai e. Asta e diferenţa extrem de mare care nu-i scapă nici dnului Băsescu, dar se preface neatent”, a mai precizat Antonescu.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că cei din actuala majoritate sunt inconsecvenţi, pentru că în cazul unui referendum nevalidat, cel de demitere a preşedintelui, aceştia invocă voinţa poporului, însă consideră neglijabil un referendum validat, cum este cel privind Parlamentul.
„Sunt lipsiţi de consecvenţă cei din actuala majoritate”, a spus Băsescu.
Potrivit acestuia, cei din actuala majoritate clamează voinţa poporului în legătură cu un referendum nevalidat, cel de demitere a preşedintelui, şi consideră „neglijabil” un referendum validat, cel legat de Parlamentul unicameral şi scăderea numărului de parlamentari.