- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Antonescu: Blejnar, Ialomiţianu şi chiar Boc să dea explicaţii privind corupţia din vămi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că şeful ANAF, Sorin Blejnar, superiorul acestuia, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi chiar premierul Emil Boc trebuie să dea explicaţii privind corupţia din vămi.
"Această formă a preşedintelui de a sugera, ameninţa sau eventual a şantaja pe cineva, cu mine şi PNL nu ţine. Are ceva de spus precis despre Ruşanu, despre Săpunaru, să spună. Eu spun că domnul Blejnar trebuie să dea o explicaţie opiniei publice, că ministrul de Finanţe, superiorul domnului Blejnar, are de dat explicaţii şi, de ce nu, chiar premierul", a spus Antonescu, referindu-se la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu de la RRA.
El a precizat că, în conformitate cu HG 110 din martie 2009, responsabilitatea directă a numirii şefilor de vămi revine preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, şi a arătat că are sentimentul că pe şeful statului, Traian Băsescu, îl irită trimiterile făcute în acest sens de deputul PNL Nini Săpunaru.
Antonescu a admis că fenomenul corupţiei în vămi s-a dezvoltat sau nu a fost suficient combătut şi pe vremea guvernărilor PSD sau PNL, aşa cum a precizat preşedintele Traian Băsescu, dar a ţinut să facă referire la poziţia acestuia de ministru al Transporturilor şi de şef de stat şi al CSAT, informat de SRI şi de celelalte structuri de specialitate.
"Da, probabil că acest fenomen s-a dezvoltat sub toate guvernările, administraţiile. Eu am accentuat că e bine că se cercetează, că se pedepseşte hoţia. Îmi doresc ca, de acum încolo, indiferent cine va guverna, să nu mai existe parlamentar sau preşedinte de organizaţie judeţeană care să spună că el pune şeful vămii", a spus Antonescu.
El a ţinut să-i felicite pe cei din MAI şi SRI, precum şi din organele judiciare care şi-au făcut meseria în cazul mitei în vămi.
"E de salutat că şi acum, atât de târziu, indiferent de motivaţiile factorilor de decizie politică, aceste lucruri se întâmplă. Se dovedeşte că aceşti profesionişti, când sunt lăsaţi de factorul politic să lucreze, ştiu să o facă şi vor să o facă", a spus Antonescu.
Liderul PNL a precizat că interesul societăţii româneşti este ca mecanismul corupţiei în cazul vămilor să fie devoalat până la capăt, pentru a putea fi prevenit pe viitor.
"Am văzut cum Traian Băsescu spunea că fenomentul corupţiei în vămi e cunoscut şi tolerat din '90 până azi de toate partidele şi guvernele. Foarte probabil că e adevărat. Nu doresc discuţii de partaje de responsabilităţi. Mă întreb din câte guverne Traian Băsescu sau PDL au făcut parte", a spus Antonescu.
Liderul PNL a mai apreciat că este comic să pretinzi, aşa cum face Traian Băsescu, că partidului de guvernământ, respectiv PDL, nu i se poate reproşa nimic, în condiţiile în care faptele care au răzbătut în atenţia publică s-au petrecut în urmă cu câteva săptămâni sau luni, respectiv în ultimii doi ani.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că, din sinteza de presă privind operaţiunile de la vămi pe care a primit-o, "cel mai inconsistent şi lipsit de adevăr" i s-a părut curentul care încearcă să responsabilizeze un partid, adică partdiul de guvernământ, pentru corupţia din vămi.
El a adăugat că este "evident" că încercarea de a lăsa la nivelul anilor 2009-2010 percepţia de cangrenă la nivelul sistemului vamal "este o mare minciună".
"Cangrena e veche, este arhicunoscută şi tolerată de toate partidele care s-au succedat la guvernare din '90 şi până acum. Aş aduce aminte numai lucruri sau nume cu rezonanţă din acest punct de vedere. Vă aduceţi aminte din timpul războiului iugoslav. România era acuzată de trafic de combustibil. Se făcea prin frontiere. Nu porumbelul ducea combustibil din România în fosta Iugoslavie. Sau nume celebre ca Ruşanu, Dan Radu Ruşanu sau Nini Săpunaru sau Dinu Vamă sau Diaconu", a mai spus şeful statului.
El a apreciat că toate guvernele postdecembriste au fost lipsite de voinţa de a interveni în zona corupţiei din vămi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Musk și Trump au făcut Revelionul împreună. Imagini virale cu cei doi executând „Dansul Victoriei” care l-a consacrat pe Trump
-
Câte eoliene şi solare s-ar putea pune în funcţiune anul acesta? Datele arată că ar putea fi cel mai bun an pentru regenerabile
-
Masacrul din New Orleans, catalogat drept atac terorist; şeful poliţiei confirmă intenţia
-
Franţa îşi pierde influenţa în Africa. Încă o ţară a anunţat retragerea trupelor franceze
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO