Antonescu: BPC a discutat despre mobilizarea parlamentarilor PNL, nu ştim ce ne aşteaptă

Publicat: 20 06. 2011, 15:12
Actualizat: 20 06. 2012, 05:36

„Am discutat despre mobilizarea parlamentarilor pentru finalul de sesiune, pentru că nu ştim exact ce ne aşteaptă. Am putea avea momente mai intense, mai spectaculoase”, a spus Antonescu.

El a precizat că situaţiile la care se referă includ şi o eventuală angajare a răspunderii Guvernului pe final de sesiune parlamentară.

„Sunt situaţii în care noi va trebui să fim foarte mobilizaţi. Spun asta pentru că, în mod tradiţional, sub toate guvernele şi în toate legislaturile, spre sfârşitul sesiunii de primăvară-vară se înregistrează plecări mai precipitate, un pic înainte de termen, în vacanţă. Ori, iată un exemplu, am putea avea o asumare de răspundere pe legi foarte importante. Ar putea fi nevoie de o moţiune de cenzură şi atunci această moţiune de cenzură trebuie susţinută de parlamentarii opoziţiei”, a spus Antonescu.

El a făcut referire şi la dezbaterea asupra proiectului de lege privind Statutul minorităţilor, unde, de asemenea, parlamentariii opoziţiei trebuie să se mobilizeze.

„După părerea mea, e o situaţie politică destul de tensionată şi în sensul acesta facem eforturi pentru a mobliza toate resursele parlamentare ale partidului”, a spus Antonescu, el adăugând că lunea viitoare au fost deja convocate reuniuni ale CNEx şi Delegaţiei Permanente ale PNL, precum şi o reuniune a grupurilor parlamentare comune ale USL.