„Azi, prin voinţa dumneavoastră, a reprezentanţilor PNL şi PC, facem un gest politic, un act istoric. Să dea Dumnezeu să fie aşa! Depinde numai de noi ca ceea ce azi împreună începem să fie în folosul României şi românilor”, a spus Antonescu, în aplauzele celor circa 700 de social-democraţi membri ai Consiliului Naţional al PSD.
Antonescu a spus că PSD şi PNL au experienţa de acţiune comună a campaniei prezidenţiale din turul doi, din 2009. „Aţi putut vedea atunci, şi dumneavoastră şi colegii mei, că atunci când obiective fundamentale, când valori esenţiale ne unesc ştim să fim împreună”, a spus Antonescu.
Potrivit lui Antonescu, faptul că PSD şi PNL sunt diferite ar tebui să dea mai multă forţă construcţiei politice realizate împreună. „Faptul de a fi diferţi, unii de stânga, unii de dreapta trebuie să ne dea mai multă forţă, pentru că istoria, ţările destinul lor sunt schimbate de oameni care au convingeri. Să dea Dumnezeu să avem conţinut şi forţă în convingerile noastre pentru că atunci vom reuşi împreună pentru România şi pentru români. Doamne ajută!”, a mai spus Antonescu, încheinu-şi astfel discursul.
După ce a vorbit Consiliului Naţional, Antonescu a mers şi a dat mâna cu liderii PSD Victor Ponta, Liviu Dragnea, Adrian Năstase, Ion Iliescu, care stătea în prezidiu.