Întrebat dacă poate confirma numele lui Dobriţoiu şi al lui Diaconu pentru Apărare şi, respectiv, Cultură, în Cabinetul condus de actualul premier desemnat, Victor Ponta, Antonescu a răspuns afirmativ la Realitatea TV: „Da, confirm”.
El a precizat însă că USL va lua o decizie în zilele următoare în legătură cu numele miniştrilor Cabinetului, menţionând că se lucrează la programul de guvernare.
Întrebat dacă va putea USL să negocieze posturile în viitorul Guvern, Antonescu a răspuns că o alianţă care a fost capabilă să negocieze candidaturi în 40 de judeţe este capabilă să negocieze „20 de ministere, sau câte vor fi”.
El a mai precizat că mandatul Cabinetului Ponta va fi limitat, ca obiective şi ca timp, până la alegeri.
Foşti miniştri precum Ilie Sârbu, Mariana Câmpeanu, Ioan Rus, Andrei Marga şi persoane care ar prelua pentru prima dată portofolii, precum Liviu Voinea, Titus Corlăţean, Relu Fenechiu, Corneliu Dobriţoiu, Mircea Diaconu, dar şi Varujan Pambuccian sunt variante vehiculate pentru Cabinetul Ponta.
Preşedintele Băsescu l-a desemnat, vineri, pe Victor Ponta, pentru funcţia de premier.