- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.07.2012, 20:18)
- Valentina Postelnicu ,
Antonescu: Dacă decid să promulg legea referendumului, reunirea Parlamentului nu mai are obiect
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că proiectul de lege de modificare a legii referendumului a fost declarat constituţional de CCR şi a ajuns la Preşedinţie, iar, în cazul în care decide să îl promulge, reunirea Parlamentului în sesiune nu mai are obiect.
Urmărește
685 afișări
Antonescu: Dacă decid să promulg legea referendumului, reunirea Parlamentului nu mai are obiect (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Preşedintele interimar a afirmat că există o seamă de confuzii în ceea ce priveşte legea referendumului.
"S-a discutat despre convocarea Parlamentului, despre moddificări pe care să le facă sau nu Parlamentul. Situaţia este simplă şi clară. România este un stat de drept şi avem un traseu constituţional şi da este vorba despre legislaţia privitoare la referendum în acest moment, avem o OUG în vigoare şi un proiect legislativ de modificare a legii referendumului, care a fost aprobat în Parlament şi care a fost supus examenului Curţii Constituţionale", a menţionat Antonescu.
El a arătat că acest proiect de lege a fost declarat constituţional de către CCR şi a ajuns, în cursul serii de joi, cu motivare, la preşedinţie, spre promulgare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
"Nu avem, aşadar, în acest moment, ce discuta despre ce să facă sau nu Parlamentul, despre ce poate să facă sau nu Curtea Constituţională. Suntem în faza promulgării sau a trimiterii către promulgare, am primit această documentaţie şi în timpul cel mai scurt o voi examina şi mă voi pronunţa", a spus acesta.
Citeşte şi:
Parlamentul, în sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru legislaţia privind referendumul
Potrivit lui Antonescu, în cazul retrimiterii la Parlament, forul legislativ poate să decidă în privinţa legii referendumului, "dar nu poate nici preşedintele, nu poate nici primul-ministru să-l oblige să se reunească în sesiune extraordinară".
"Dacă voi promulga legea, atunci pe acest subiect reuniunea Parlamentului nu mai are obiect", a adăugat el.
"Deci, să ştim lucrurile foarte clar, cetăţenii măcar să le ştie şi cei care se ocupă cu informarea cetăţenilor - e doar o rugăminte - să aibă toate aceste elemente, ca să ştim despre ce vorbim, ca să ştim ce comentăm, ca să ştim la Bucureşti sau la Bruxelles pe ce punem etichete şi cum", a mai spus Antonescu.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Citește și: Parlamentul, în sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru legislaţia privind referendumul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe