„În momentul în care doamna Mona Pivniceru a făcut personal opţiunea fermă pentru Curtea Constituţională, în acel moment, premierul a solicitat acest interimat (la Ministerul Justiţiei – n.r.) şi mie îmi pare că, atât cât suntem în continuare în alianţă, nu putem refuza premierului acest drept”, a declarat Crin Antonescu, într-o emisiune la Antena 3.
El a subliniat că, dacă premierul Victor Ponta, ca ministru interimar al Justiţiei, o propune pe Codruţa Kovesi pentru şefia DNA, „categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL”.
„Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă”, a continuat liderul PNL, adăugând însă că are îndoieli în această privinţă.
„Teama mea cea mai mare nu e nici măcar aceea că premierul Ponta o poate numi pe Kovesi, teama mea e că putem continua să o ducem aşa”, a mai spus Antonescu, susţinând că nu trebuie făcute compromisuri cu Traian Băsescu.
„Premierul a solicitat acest interimat şi mie îmi pare că, atâta vreme cât suntem în continuare în alianţă, cât susţinem acest guvern, nu-i putem refuza premierului acest drept (de desemnare a procurorilor – n.r.). Atunci ajungem de fapt la capătul poveştii, dacă premierul Ponta va face între propunerile sale propunerea Laura Codruţa Kovesi la DNA, categoric o pot spune şi în numele PNL – deşi nu am un act oficial, nu am făcut o şedinţă a forurilor politice, văd şi eu opiniile – categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL”, a afirmat Antonescu.
El a precizat că vor fi oameni care vor întreba dacă ar trebui să se rupă USL.
„Unii oameni vin şi spun <
El a menţionat că teama sa nu ţine de numirea Codruţei Kovesi la şefia DNA, ci de a „continua aşa, pentru că acest drum nu duce nicăieri”.
„Băsescu, ca agresor al sistemului democratic din România, vreme de opt anişori zi de zi, nu mai poatefi un partener nicio secundă de compromis – în sensul curent, în sensul bun, în sensul democratic”, a afirmat preşedintele PNL.
Antonescu a mai susţinut că, dacă se merge pe varianta unei negocieri cu Traian Băsescu în desemnarea procurorilor şefi, „se poate şi aşa, nu e iraţional, nu e în afara logicii”.
„Dar asta numai dacă intrăm în negociere. În momentul în care intrăm în negociere, facem de fapt, după părerea mea, exact ceea ce ne batem cu cărămida în piept, se bate Traian Băsescu, ne-am bătut şi noi, şi ne bate cu cărămida în cap Comisia Europeană, şi anume: politizăm justiţia. Negociere între doi factori politici, acceptarea terenului şi regulilor pe care Traian Băsescu spune <
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al Justiţiei, o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, el se va opune.