Antonescu: Demisia lui Moisescu din funcţia de vicepreşedinte PNL este nesemnificativă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că demisia lui Vlad Moisescu din funcţia de vicepreşedinte al partidului este una "nesemnificativă", precizând că acest gest nu are nicio semnificaţie cu două săptămâni înainte de congresul PNL unde întreaga conducere îşi va depune mandatul.

Urmărește
822 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Demisia lui Moisescu din funcţia de vicepreşedinte PNL este nesemnificativă

Antonescu: Demisia lui Moisescu din funcţia de vicepreşedinte PNL este nesemnificativă (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax foto)

"Această demisie este cu totul nesemnificativă, o demisie la două săptămâni înainte de congres când toată conducerea depune mandatul nu are pentru mine nicio semnificaţie. Este doar un gest pentru un mic scandal acolo unde se poate (...) Nu avem ce să discutăm în legătură cu demisie, o demisie este un act unilateral de voinţă, pe o demisie nu au loc negocieri. E foarte limpede cred că pentru oricine că un grup de vreo trei oameni care au ajuns să-şi trimită până şi directorul de la primărie în calitate de reprezentant al PNL pe la dezbateri (...) încearcă să facă un tapaj, un scandal până la congres. Sunt oameni care atacă în permanenţă, oameni cărora nici măcar nu li se răspunde pe măsură, dar care fac pe victimele", a afirmat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Liberalul Vlad Moisescu a anunţat, vineri seară, într-o emisiune la B1 TV, că îşi va demisia luni din funcţia de vicepreşedinte al PNL, fiind nemulţumit de modul de conducere al lui Crin Antonescu.

Luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX, Moisescu a precizat că a înaintat BPC demisia sa din funcţia de vicepreşedinte al partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici