Antonescu: Deocamdată mă interesează să dezbatem moţiunea de cenzură şi să o votăm
„Discutăm după ce totuşi se dezbate moţiunea de cenzură, nu? Deocamdată pe mine mă interesează să dezbatem moţiunea de cenzură şi să o votăm, să cadă Guvernul. În general ştiţi care e poziţia, nu s-a schimbat”, a susţinut liderul PNL.
PDL contează pe UDMR şi pe reprezentanţii minorităţilor, dar şi pe parlamentari PNL şi PSD, la votul moţiunii de cenzură, democrat-liberalii dorind cooptarea Uniunii la guvernare, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX. surse din PDL.
Potrivit surselor citate, PDL contează pe aproximativ 60 de parlamentari care să voteze, alături de senatorii şi deputaţii democrat-liberali, împotriva moţiunii de cenzură, ceea ce ar duce la respingerea acesteia în Parlament.
Liderul PSD Mircea Geoană declara, recent, că dacă UDMR va vota pentru moţiune, Guvernul va pica. El a mai spus că după ce moţiunea pică, va merge cu PNL la Băsescu şi îi va spune preşeditnelui că
există o majoritate transparentă.
Pentru ca o moţiune de cenzură să fie adoptată ar fi necesare 236 de voturi „pentru”, din totalul de 471 de parlamentari.
PNL, UDMR şi PSD au împreună 88, 31 şi, respectiv 162 de parlamentari, ceea ce înseamnă un total de 281 deputaţi şi senatori, care, dacă ar vota în favoarea moţiunii, ar determina căderea Guvernului.
Pe de altă parte, PDL are 170 de parlamentari, iar grupul minorităţilor, care tradiţional votează în favoarea Guvernului, 18 deputaţi, ceea ce împreună înseamnă 188 de parlamentari.