Întrebat, la Realitatea TV., cum comentează decorarea fostului ministru comunist al Internelor, George Homoştean, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler de către Traian Băsescu, preşedintele PNL a replicat: „Nimic mai normal”.
„Traian Băsescu asemenea oameni reprezintă în fruntea statului român şi în vârful clasei politice româneşti. Nu de ieri de azi, dintodeauna”, a spus Crin Antonescu, precizând că trebuie să recunoască că Băsescu a mai făcut ceva, „a condamnat comunismul”.
Liderul PNL a precizat că Homoştean „nu este prima persoană pe care domnul Băsescu o decorează aşa fără să fie atent”.
„Ar trebui să punem totuşi cap la cap, cei care suntem totuşi pasionaţi măcar din punct de vedere moral, dacă nu politic, de povestea asta cu condamnarea comunismului, reputaţia pe care încearcă să i-o construiască şi să i-o menţină unii în mod caraghios lui Traian Băsescu de campion al anti-comunismului românesc cu decorarea acestui domn, care pesemne n-are nicio vină în chestiunea asta”, a spus preşedintele liberalilor.
La remarca privind menţionarea lui Homoştean e precizat şi în raportul Tismăneanu pentru condamnarea comunismului, Antonescu a replicat: „probabil că dl Tismăneanu, cu mare şi sinceră durere o spun, ar fi în stare să spună că a greşit în raport, la nevoie”.
Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, pe 26 aprilie, pe fostul ministru comunist al Internelor, George Homoştean, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, se arată într-un articol publicat de „Cotidianul”.