- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.02.2025, 19:33)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Antonescu, despre justiţie: Să nu mai fim în situaţia în care fugarii vin în România numai dacă vor
Candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la preşedinţie, Crin Antonescu, spune că ar trebui ca în România, „condamnaţii pentru proxenetism şi pedofilie” să stea „la puşcărie. Punct”. Şi-ar dori ca dacă ar fi preşedinte fugarii să nu se întoarcă în România să ispăşească pedeapsa „numai dacă vor”.

Antonescu, despre justiţie: Să nu mai fim în situaţia în care fugarii vin în România numai dacă vor
Întrebat care ar fi fost situaţia cu fraţii Tate dacă era preşedinte, Antonescu a spus, într-un interviu pe Facebook, că „în România, cei condamnaţi de proxenetism şi pedofilie stau la puşcărie. Punct. Altceva nu există”.
„În cazul fraţilor Tate, ce ştiu despre ei e că au nişte acuzaţii, nişte acuzaţii destul de grave, pe care, dacă sunt găsiţi vinovaţi în România, se face puşcărie şi se face puşcărie serioasă, şi dacă ei vor fi găsiţi vinovaţi, asta trebuie să se întâmple. Pentru că a venit vorba de asta, mai e o problemă. Dacă voi fi preşedinte al României, sper, ca pe parcursul acestor câţiva ani de mandat, să nu mai fim în situaţia în care este foarte clar că cine fuge din România, inclusiv în spaţiul european, inclusiv sub mandat european, vine în România să execute pedeapsa numai dacă vrea”, a mai spus Crin Antonescu.
Faptul că fugarii se întorc „numai dacă vor”, în opinia candidatului Antonescu „este o chestiune care arată cât de prost stăm încă la capitolul respectabilitate şi prestigiul”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
-
Şoşoacă: Imediat ce l-au oprit pe Georgescu în trafic, Simion a pregătit dosarul de candidatură
„Adică, în momentul în care, să spunem, un condamnat în Franţa s-ar stabili, nu ştiu, pe la Făgăraş, pe la Braşov şi ar aprecia frumuseţile montane ale României şi francezii ar plânge şi l-ar cere într-una şi ăla nu s-ar sinchisi, şi nici noi, autorităţile române, atunci înseamnă clar că Franţa nu mai e Franţa. Aşa-i cu România, totuşi. Măcar pe teritoriul european ar trebui totuşi să-şi facă simţită autoritatea”, a spus, de asemenea, Antonescu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe