Antonescu estimează că va obţine la Congres circa 75% din voturi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a estimat, sâmbătă, înainte de începerea Congresului în care urmează să fie aleasă noua conducere a partidului, că va obţine circa 75 la sută din voturile delegaţilor.

Urmărește
26 afișări
Imaginea articolului Antonescu estimează că va obţine la Congres circa 75% din voturi

Antonescu estimează că va obţine la Congres circa 75% din voturi (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Dacă doriţi pronosticuri, eu le-am făcut, şi voturile, aşa cum le estimez, se pot duce, într-un caz fericit pentru mine, undeva la 75 la sută", a răspuns el, întrebat care ar fi rezultatul pe care speră să îl obţină în alegerile de la Congres.

Antonescu a adăugat că PNL nu este "un partid care are opţiuni divergente, nu are alegeri cu sens unic niciodată".

Preşedintele PNL a adăugat că lista sa este una completă, care, conform prevederilor Statutului adoptat vineri, în afară de candidatul la preşedinţia partidului, cuprinde 15 vicepreşedinţi, 17 membri BPC şi şase membri supleanţi.

Chestionat dacă ştie de ce nu mai candidează Viorel Cataramă, liderul PNL a spus: "Nu am de unde să ştiu. Nu candidează".

Congresul ordinar al PNL, în care urmează să fie aleasă noua conducere a partidului, va avea loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în cursa pentru şefia PNL fiind înscrişi Crin Antonescu şi Ludovic Orban, cei doi depunând şi liste cu echipe pe care le propun pentru conducerea formaţiunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici