Antonescu: Geoană trebuia să ştie că pe vapor comandă un singur om
Întrebat cum comentează anunţul lui Mircea Geoană şi motivaţia pentru retragerea din CSAT, dar şi dacă e un semn de rupere a Alianţei PDL-PSD, Antonescu a spus că nu se pune problema ruperii Alianţei, ci doar faptul că cei doi lideri fac "comedii de campanie".
"Nu se pune problema să se rupă Alianţa, astea sunt nişte comedii de campanie cu doi penibili, liderii celor două partide, iar domnul Geoană, atunci când s-a străduit să devină adjunctul, trebuia să ştie că pe un vapor comandă un singur om, aşa încât îi recomnad să fie discliplinat şi să asculte ordinele comandantului", a susţinut Crin Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că, altfel, Mircea Geoană "are dreptate, bineînţeles".
Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a anunţat că se retrage din CSAT, el invocând faptul că nu admite folosirea imaginii pozitive a Armatei în scop electoral şi partizan de către preşedintele Băsescu, făcând referire la "acţiunile electorale" ale şefului statului din ultimele zile.