Prima pagină » Politic » Antonescu: Guvernul actual are „notă de trecere”

Antonescu: Guvernul actual are „notă de trecere”

Crin Antonescu consideră că actualul Guvern al României merită „o notă de trecere".
Antonescu: Guvernul actual are „notă de trecere
Andreea Tobias
17 apr. 2025, 20:48, Politic

Întrebat, la Antena 3, ce notă dă Guvernului, Antonescu a spus că e „o notă de trecere”, după ce inițial evitase să dea o notă exactă, argumentând că este dificil să evalueze un guvern „încă tânăr”.

Antonescu a explicat că guvernul actual „a debutat în condiții destul de presante” și „a fost cam singurul guvern care se putea constitui atunci”. El a adăugat că actualul cabinet „a avut un program destul de pe pilot automat și a trebuit să plătească, în bună parte, și propriile politici dinainte, care se concretizează în cifre îngrijorătoare de deficit bugetar”.

În privința unei posibile intervenții a Fondului Monetar Internațional, Antonescu și-a exprimat „maxima rezervă”, subliniind că „nu sunt un entuziast al Fondului Monetar Internațional” și că „perioadele bune ale României în ultimele decenii au fost acelea când n-a fost nevoie de FMI”.