Întrebat dacă a discutat cu Lucian Croitoru şi l-a informat că noua majoritate a stabilit o întâlnire comună marţi, preşedintele PNL a menţionat că l-a sunat pe premierul desemnat, dar că acesta nu a răspuns, fiindu-i transmisă o scrisoare oficială din partea SG al formaţiunii liberale.
„L-am sunat, nu l-am prins. Probabil că era şi domnia sa într-o discuţie care nu putea avea loc cu altcineva decât cu PDL. Nu am insitat ca să nu deranjez. I-a fost notificat printr-o scrisoare domnului Croitoru astăzi (luni – n.r.) la 12.00 trimisă de Secretariatul General al PNL că ne întâlnim mâine cu toţi în noul format pe care l-am convenit aseară„, a spus Crin Antonescu.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, duminică seară, că liderii PSD, PNL, UDMR, PC şi al grupului minorităţilor naţionale îl invită pe premierul desemnat, Lucian Croitoru, la o întâlnire comună, marţi, la Sala drepturilor omului din Palatul Parlamentului.