Mircea Dinescu: Singurul rege pe care îl admiră Băsescu e regele Cioabă
„E clar că (Băsescu, n.r.) a lipsit de la lecţiile de istorie. Nici măcar comuniştii nu îndrăzneau să spună că actul Regelui Mihai a fost de trădare”, a spus Mircea Dinescu.
Pe de altă parte, a remarcat Dinescu, „ăsta e Băsescu, el se uită la desene animate, a recunoscut că nu citeşte”.
„Singurul rege pe care îl admiră el e regele Cioabă şi mai e ăla, Mondialu’, cu care ţopăie. Pe mine nu mă miră. Asta crede Băsescu. E un personaj jalnic”, a mai spus Dinescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost „un act de trădare”, el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală.
„Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea regelui. Acesta este punctul meu de vedere”, a spus Băsescu.
„Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.r.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?”, a comentat Băsescu.
Întrebat dacă nu i s-a reproşat în întâlnirile cu Regele Mihai apropierea faţă de prinţul Paul, preşedintele a spus că relaţia cu acesta a fost pentru a proba faptul că nu are probleme în ceea ce priveşte Casa Regală. „Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru că Paul e parte a Casei Regale”, a spus preşedintele.