Antonescu: În acordul dintre partide nu există nicio limitare de mandat pentru Guvernul Iohannis
„În acordul acesta semnat de cele patru partide şi de minorităţile naţionale nu este nicio precizare de limitare de mandat, nu se spune că e vorba de un Guvern pentru o săptămână, un an sau 20 de ani. Sigur că s-a pus problema acestei durate până la prezidenţiale, nu în sensul că Guvernul va trebui să plece pe 6 decembire, ci s-a deschis perioda care trebuie străbătută mai ales cu referire la procesul electoral care se încheie pe 6 decembrie. Nu scrie nicăieri că e un Guvern cu termen redus, cu garanţie redusă sau cu prerogative reduse”, a susţinut Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că, dacă Guvernul Klaus Iohannis va fi învestit de Parlament, „va fi un Guvern cu toate puterile şi prerogativele şi cu o durată pe care numai performanţa sa şi voinţa parlamentară o vor determina”.
„Un Guvern condus de Klaus Iohannis, dacă face faţă situaţiei grele a României acum, trebuie menţinut, e un Guvern anticriză, nu un Guvern pe termn redus şi, din acest punct de vedere, pentru PNL şi pentru mine nu sunt dubii”, a precizat preşedintele liberalilor.
El a explicat că documentul despre care Băsescu a spus că nu există privind formarea noii majorităţi parlamentare este documentul politic care conţine semnătura liderilor a patru partide politice şi a liderului grupului minorităţilor naţionale, prin care s-a constituit „majoritatea de susţinere a lui Iohannis ca prim-ministru şi care a fost înaintat preşedintelui, a fost dat publicităţii”.
Pe de altă parte, Crin Antonescu a confirmat faptul că, la propunerea lui Iohannis, partidele parlamentare din noua majoritate au decis constituirea „Consiliului celor cinci preşedinţi”, care să discute problemele legate de guvernare.
„Este un Guvern de tehnocraţi. În plus, aşa cum discutasem eu oficial cu Klaus Johannis şi cum Klaus Johannis a spus-o foarte răspicat astăzi, autoritatea premierului va fi întreagă, exact aşa cum scrie în Constituţie. Va exista – e propunerea domniei sale – un consiliu alcătuit din preşedinţii celor cinci formaţiuni care-l susţin, cu care va avea întâlniri, consultări periodice pe marile probleme ale guvernării”, a spus Antonescu.